Nr. 62 din 2019- Casa strâmbă, de Agatha Christie

Vai cât de mult îmi place de Agatha Christie!

Așa cum probabil știți, sau nu, acest articol fiind primul pe această temă de pe blog, mi-am făcut un plan la începutul anului ca în fiecare lună să citesc o carte Agatha Christie, asta pentru că îmi plac tare mult romanele ei și pentru că vreau să îi citesc toată opera.

Luna aceasta am ales Casa strâmbă, una dintre cele 10 cărți preferate de către scriitoarea însăși.

Bineînțeles, mi-a plăcut foarte mult cartea și cam înțeleg de ce este în top 10 pentru scriitoare. Are un sfârșit la care nu te aștepți, cu toate că eu am intuit la un moment dat, dar fiindcă părea imposibil, l-am lăsat baltă.

Am citit cartea aceasta într-o zi, pe care probabil că o citeam dintr-o ședere, dar fiindcă am fost la fermă, a trebuit să iau pauze pentru a ajuta cu vacile sau cu oile.

Recomand cartea tuturor, este foarte bine scrisă și cu toate că nu e cu Hercule Poirot, lucru care mi-a plăcut sincer, are un detectiv bun, plus un ajutor de detectiv foarte bine construit.

Cred că în următoarele luni o să încerc să citesc cărți de-ale ei care nu îl au în prim plan pe Poirot, pentru a putea regăsi și alți detectivi buni. Poirot rămâne favoritul meu, dar trebuie să recunosc că această carte de azi este ca o gură de aer proaspăt.

Puncte slabe 👎

Nu prea știu ce puncte slabe ar putea avea..😅

Puncte forte 👍

Tot! ❤ De la acțiune, la caracterizarea personajelor, la plot twist-ul de la final a fost foarte bine construit

De la același autor ✍

Prea multe am citit ca să le enumăr aici, dar la un moment dat voi scrie un articol despre Agatha Christie

Despre autor 📜

Cea mai vândută scriitoare din toate timpurile!

Publicitate

Un gând despre “Nr. 62 din 2019- Casa strâmbă, de Agatha Christie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s