Despre tristețea femeilor frumoase este o superbă carte ce cuprinde 10 povestiri scrise de fondatorul editurii Hyperliteratura, Andrei Ruse.
În primul rând, vreau să încep prin a mulțumii editurii Hyperliteratura pentru acest exemplar și să vă îndemn să îi căutați pentru că sunt singura editură din România care promovează autorii românești, dându-le un procent mai avantajos pentru drepturile de carte, iar datorită lor multe titluri ca acesta, sau ca ale unor cărți ale lui Soviany, și-au făcut apariția în ultima vreme. Also, ei au și o revistă culturală digitală (editura a apărut ulterior revistei culturale), astfel că veți putea citi multe articole bune ce se găses în arhiva site-ului.
Despre tristețea femeilor frumoase este prima carte pe care eu am citit-o de la Andrei Ruse și pot să vă spun că m-a impresionat enorm. Naturalețea cu care curgeau cuvintele pa pagină, franchețea și sensibilitatea cu care erau învăluite poveștile celor 10 femei au făcut lecturarea acestei cărți să fie o plăcere.
Eu am citit-o într-o seară, asta pentru că nu m-am putut dezlipi de ea. Cartea conține în jur de 250 de pagini, în care regăsim și multe desene foarte frumos realizate pentru a se potrivi cu poveștile prezentate.
Au fost câteva povești care m-au emoționat, care mi-au transmis sentimente de sensibilitate, dar și vulnerabilitate, femeile prezentate având destine presărate cu elemente fantastice.
Poveștile par a fi reale, și poate unele chiar au fost inspirate de întâmplări reale, dar care la un moment dat sunt amestecate cu fantasticul, dându-le o tentă mirifică și poate chiar supranaturală.
Au fost și povești la care m-am înfuriat, asta pentru că nu eram de acord cu întâmplările prezentate sau cu deciziile personajelor, dar am învățat să mi le înfrân, asta pentru că aceea a fost decizia scriitorului, fiind acea mai buncă pentru prezentarea personajelor.
Cele 10 femei par a fi femei cotidiene, femei ce pot fi mama, mătușa sau sora ta, femei ce au farmeul lor, care se confruntă cu anumite situații ce le schimbă, situații ce sunt aproape inexplicabile.
Putem regăsi atât modele de viață, cât și anti-modele, dar un farmec debordant aveau toate.
Recoamnd cartea cu vârf și îndesat, este o lectură foarte bună a unui scriitor român și o lectură sensibilă și plină de un rafinament sublim.
Puncte slabe 👎
nu am rezonat cu unele povestiri
Puncte forte 👍
personaje foarte sensibile, pline de emoție
De la același autor ✍
aceasta este prima carte de la Andrei Ruse
Despre autor 📜
Andrei Ruse este scriitor, editor de carte și promoter cultural. În 2012, a inițiat revista online Hyperliteratura, devenită una dintre cele mai citite publicații de cultură din țară, proiect pe care l-a închis ulterior, dedicându-se editurii sale, cu același nume. La sfârșitul lui 2016, a înființat Editura Hyperliteratura, un proiect care se confundă cu numele său și prin care și-a propus să adune unii dintre cei mai buni autori români, oferindu-le drepturi financiare mai mari față de editurile „tradiționale” și o platformă de promovare mult mai coerentă pentru titlurile lor, atât online, cât și prin programe de lansări și turnee de carte în toată țara.
Un gând despre “Nr. 130 din 2019 – Despre tristețea femeilor frumoase, de Andrei Ruse”