Nr. 134 din 2019 – Tragedie în trei acte, de Agatha Christie

Așa cum v-am obișnuit de 8 luni încoace, o carte Agatha Chrstie pe lună este obligatoriu, iar lectura lunii august este Tragedie în trei acte.

Vreau, întâi de toate, să le mulțumesc celor de Editura Litera pentru acest exemplar care a apărut în luna iulie a acestui an, fiind astfel proaspăt ieșit de la tipar, iar pentru cei interesați, puteți găsi cartea aici.

Dragostea mea pentru Agatha Christie este deja cunoscută de cei ce mă urmăresc, iar cu fiecare carte citită aprecierea mea pentru scriitoarea britanică crește considerabil. Este uimitor cum a putut născoci atâtea povești bune, care încântă publicul cititor și în zilele noastre.

Tragedie în trei acte urmărește povestea unei petreceri dată de un mare actor, Sir Charles, la care este prezent și Hercule Poirot, petrecere la care moare subit inofensivul paroh Babbington, moarte care nu dă de bănuit până la moartea unui alt prieten de-al lui Sir Charles care va avea loc la o petrecere viitoare.

Ei și fiindcă cartea se numește Tragedie în trei acte, o a treia crimă va avea loc, cea care va da tonul anchetei și tiparul după care acționează criminalul.

Hercule Poirot nu este singurul detectiv al poveștii, ba mai mult, belgianul investighează crimele doar în ultima fază a anchetei, asta pentru că Sir Charles împreună cu 2 prieteni se ocupă personal de aflarea făptașului, fiind implicat personal și emoțional. Acest lucru a fost surprinzător, dar mi-a plăcut abordarea lui Christie.

Bineînțeles, Hercule este manific în carte, ca de obicei, iar descrierile sunt la mare înălțime, la fel ca și firul acțiunii.

Mi-a plăcut cartea, reprezintă un nou episod bun din saga Hercule Poirot, iar lectura se potrivește perfect cu zilele acestea toride de vară, având doar 260 de pagini.

Suspansul vine în doze mari, fiind completat de un deznodămând neașteptat.

Puncte slabe 👎

nu prea știu ce puncte slabe ar avea

Puncte forte 👍

personaje bune, final puternic

De la același autor ✍

foarte multe, curând vine un articol special despre regina Agatha Christie 😉

Despre autor 📜

Cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s