De ceva luni obișnuiesc să citesc câte o carte de la Amelie Nothomb la fiecare câteva săptămâni, iar zilele trecuie i-a venit rândul cărții Mercur.
Cărțulia de vreo 230 de pagini ne spune povestea unui cuplu bizar format dintr-un bătrân de vreo 70 de ani ce trăiește pe o insulă într-un conac imens și o tânără de 23 de ani care a fost salvată de acest bătrân în urmă cu 5 ani în timpul celui de-al doilea război mondial.
Cei doi au relație mai ciudată, asta pentru că bătrânul o iubește pe fată, iar tânara îl și iubește și urăște, cei doi având și relații intime ce sunt cam ne la locul lor pentru o așa diferență de vârstă.
Suntem introduși în poveste prin intermediul jurnalului tinerei, cu toate că în carte avem relatate întâmplări ce nu par a fi din jurnal, fiind generale și surprinse din punctul de vedere al tuturor personajelor.
La un moment dat, cu ceva timp înainte de ziua ei d naștere, fata se îmbolnăvește și cade la pat, așa că bătrânul cheamă o infirmieră din cel mai apropiat sat pentru a o îngriji. Aceasta va descoperi o lume închisă de ochii lumii, în care cei doi nu par ceea ce a fi.
Tânăra se zbate între singurătate și teama de lumea exterioară, bătrânul se luptă să o țină lângă el, iar infirmiera încearcă să rezolve misterele insulei, cât și pe cele din inima ei.
Cum sunt toate romanele lui Nothomb, și acesta s-a citit foarte ușor, iar povestea a fost una directă, cu tente melancolice și de suspans. Pot să spun că mi-a plăcut cartea, premisa este una foarte bună, dar execuția ei nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Se putea accentua mai mult pe trăirile personajelor, cu ușurință se putea extinde cartea cu încă 200 de pagini pentru a deveni o dramă plină de suspans.
O recomand, este o carte ușor și rapid de citit, povestea în sine e frumoasă și bună, atât doar că nu este dezvoltată suficient de bine sau mult.
Puncte slabe 👎
execuția premisei a fost mai slăbuță
Puncte forte 👍
premisă foarte bună și intrigantă
De la același autor ✍
am mai citit Igiena asasinului, Sabotaj din iubire, Combustibilii, Catilinarele , Peplum și Atentat
Despre autor 📜
Amelie Nothomb este o scriitoate belgiană, care a călătorit foarte mult când a fost micuță, acest lucru reflectându-se în opera sa.
Este un autor foarte productiv, scrie cam o carte pe an de mai bine de 20 de ani