Frica. Scrisoare de la o necunoscută este o carte formată din două nuvele tare faine scrise de austriacul Stefan Zweig.
Aceasta nu este prima mea întâlnire cu Zweig, ci am mai citit în prima ediție a maratonului 7 CĂRȚI în 7 ZILE o povestioară de la el, Douăzeci și patru de ore din viața unei femei.
Încă de pe atunci mi-a plăcut stilul lui, așa că am fost tare entuziasmată de această carte a lui, care întrunește două povești foarte bine scrise, într-un stil captivant și delicat.
Frica ne spune povestea lui Irene, o femeie în jur de 30 de ani care de ceva timp are o aventură cu un pianist, cu toate că acasă este fericită alături de soț și cei doi copii. Intriga începe atunci când o femeie aparent neutră, începe să o streseze cerându-i bani pentru ca aceasta să își țină gura în legătură cu infidelitatea femeii.
Irene, ușor ușor, își pierde mințile, fiind total schimbată și chiar se gândește la sinucidere numai ca soțul ei să nu afle secretul ei.
Mi-a plăcut povestea, a fost scrisă într-o manieră interesantă, plus că nu se întinde pe foarte multe pagini, cam 100, deci poate fi citită destul de ușor.
Cea de-a doua povestire, Scrisoare de la o necunoscută, ne prezintă o situație mai atipică, un scriitor primește de la o admiratoare anonimă o scrisoare destul de grosuță în care aceasta își destănuie dragostea pe care i-a puratat-o ani de zile.
Mi-a plăcut mult premisa povestirii, a fost ceva interesant, iar povestea femeii dezvăluie tot mai multe amănunte despre scriitor, ceea ce ne oferă și un portret al său, totul desfășurându-se pe aproximativ 60 de pagini.
Ambele povestiri le-am citit la birou, în timpul pauzelor, deci sunt povești ușor de citit, accesibile oriunde.
Puncte slabe 👎
Ca puncte slabe aș putea să spun să nu vă așteptați la opere extraordinare, nefiind povestiri ce sunt musai de citit
Puncte forte 👍
Cu toate că nu sunt perfecte, povestiri mi-au plăcut mult, au fost o lectură lejeră, cu un stil îngrijit și bine definit
De la același autor ✍
Am mai citit Douăzeci și patru de ore din viața unei femei
Despre autor 📜
Stefan Zweig a fost un scriitor austriac, care se numără printre cei mai buni și apreciați nuveliști ai secolului trecut.