Pe Mircea Dinescu, ca majoritatea oamenilor, îl știu ca tipul carismatic și foarte animat din timpul Revoluției din ’89, atunci când a fost primul care a anunțat revoluția în direct, la televizor.
Cu toate că știam că este poet, numai acum am avut ocazia de a-i citi vreo carte. Întâmplător am dat peste 2 volume de-ale lui la bibliotecă, din care am ales Vino în rochia ta simplă de stambă, care conține poezii clasice din anii 1967-2014.
Cartea conține numeroase poezii care se ridică cu mult peste media de dificultate ce o au poeziile în general, fiind pline de metafore și figuri de stil ce se îmbârligă cu diferite imagini, ceea ce face ca înțelesul poeziei să fie foarte greu de descifrat.
Au fost poezii pe care nu le-am înțeles sau poezii cărora nu le-am găsit rostul, dar și poezii care mi-au plăcut tare mult, cum ar fi aceasta de mai jos:
Lentilă
Oh din oglindă moartă mă imită:
aur copil cenușă rînd pe rînd
Nu sînt decît lentilă prăfuită
prin care timpul a privit rîzînd.
Cred că poezia e subiectivă, nu reprezintă un general absolut, nu urmărește tipare stabilite anterior, ci se bazează mult pe sentiment. De aceea, nu pot să afirm despre o carte de poezii că a fost rea sau bună, exceptând anumite cărți și autori, ci că nu a fost sau a fost pe gustul meu.
Ei bine, cartea de față a a avut câteva poezii ce mi-au plăcut mult, dar a avut și multe poezii care nu m-au impresionat deloc, care nu mi-au transmis nimic. Cred că este o carte bună de poezie, dar nu chiar pe gustul meu.
Voi mai încerca și alte poezii de la el, cu siguranță că Mircea Dinescu are un talent uriaș și poate alte opere de-ale sale îmi vor plăcea mai mult.
Ciobanul de azi 