Cu pași repezi mă apropii de numărul de 200 de cărți citite în 2019, lucru ce mă bucură enorm, dar până atunci tot mai este puțin.
Pe sfârșitul săptămânii trecute am citit această carte de la Pascal Bruckner ce conține 2 piese de teatru, Ce-și dorește domnul? și Crăciun la palat.
Am fost tare curioasă când am văzut această carte pe raftul bibliotecii, asta pentru că eu nu am știut că Bruckner scrie teatru, lucru ce m-a determinat imediat să o iau.
Ei bine, am dat peste un dramaturg cu un stil foarte bun, cu un fler pentru scenă foarte bine stilizat. Ambele piese mi-au plăcut, ambele fac parte din registrul absurdului și ambele conțin urme de adevăr în ceea ce privește societatea tristă în care trăim.
Prima piesă, Ce-și dorește domnul? scoate în evidență absurditatea vieții cotidiene și a căutării în neștire a omului pentru ceva măreț, pentru ceva de care nu are nevoie. Avem parte de 2 personaje, un chelner și un client care poartă un dialog amuzant și plin de dedesupturi.
Clientul nostru nu se poate decide ce vrea să comande, până și o apă îi e greu să ceară, asta pentru că există mai multe sortimente disponibile. Viața lui e un adevărat chin pentru că este mereu pus în încurcătură, tot timpul trebuind să aleagă între multitudinea de posibilități ce există pentru orice lucru, fie el mâncare, mașini, vacanțe, cărți, meserii, etc.
De cealaltă extreme se agață chelnerul, care suferă de o agitație continuă, tot timpul vrând mai multe opțiuni pentru orice lucru, această condiție aducându-l în slujba de chelner, cu toate că are studii în mai multe domenii avansate.
Discrepanța dintre cei doi portretizează veridic societatea de azi, în care posibilitățile sunt infinite, iar consumatorii sunt mofturoși fie că nu se pot decide, fie că nu au de unde alege.
La final, un al treilea personaj intră în scenă, Dumnezeu, care ne aduce și concluzia tristă, aceea că suntem o lume consumeristă care vrea tot mai mult, dar care niciodată nu se poate mulțumii cu nimic.
Cea de-a doua piesă, Crăciun la palat respectă cumva tiparele absurdului impuse de prima piesă, dar care se duce spre politică și spre străfundurile umane.
Președintele unei țări petrece Crăciunul singur într-un palat și ca să își mai umple ziua cu ceva își cheamă bărbierul pentru a-i tunde părul. Pentru a evita singurătatea absolută, președintele va încerca tot posibilul ca să îl țină pe bărbier cu el, chiar și drogarea acestuia.
E adevărat că prima piesă mi-a plăcut mai mult, dar și a doua a avut multe momente frumoase și comice, pe alocuri chiar triste.
Cartea aceasta, cel puțin în această ediție, se bucură de o introducere foarte bine aleasă ce îl prezintă pe scriitorul însuși în dialog cu un reporter român vorbind despre diferite teme, precum copilăria sa sau felul său de a iubi. Mi-a plăcut tare mult răspunsurile lui și vă îndemn dacă cumva vă cade această carte în mâini, să aruncați și un ochi peste introducere.
Scriu pentru a fi iubit, pentru a-mi răsumpăra păcatul de a exista.
Cu acest citat începe introducerea, care m-a făcut să vreau să citesc mai multe cărți de la Bruckner, iar cu această ocazie vi-l recomand și vouă. Cât despre cartea de față, dacă sunteți interesați de un teatru al absurdului care oglindește societatea în care trăim, atunci nu ratați lecturarea ei.
Ciobanul de azi 