Am mai spus- și o să o mai spun: Ana Blandiana eeste poetul meu favorit, fiecare vers scris de ea este de o puritate aparte, fiecare strofă atinge corzi sensibile și fiecare volum de poezie aduce încă o comoară la literatura românească.
Ultima carte citită de la ea este Arhitectura valurilor, volum apărut în 1990.
Am dat peste carte întâmplător la bibliotecă și cu toate că am foarte multe cărți pe noptieră, nu am putut rezista tentației de a mă delecta cu o nouă serie de poeme scrise de această mare doamnă a poeziei românești.
Fruntea mea
Fruntea mea este o piatră
Peste care trec și se-ntorc
Valurile fluxului și ale refluxului,
O spală și o tocesc,
O sculptează,
O fac nisip,
Se scurg printre firele lui
Tot mai fine,
Tot mai fără chip,
La dus și la-ntors
Sub razele lunii
Coborîte în bernă –
O piatră de mult dispărută
Și uitată de mult
Sub mișcarea insultei, eternă.
Este foarte greu să comentez poezie, fiind un gen foarte sensibil și subiectiv, care se pliază pe fiecare suflet în parte.
Eu vă recomand să încercați măcar câteva poezii de la Ana Blandiana și vă asigur că nu veți regreta, este ca un pansament pentru răni deschise și pentru dureri de care nici nu știați. De asemenea, vă recomand și cartea de față, este o lucrare mai timpurie de-a ei, un volum descătușat de regimul comunist, fiind o carte în totalitate liberă.
Ciobanul de azi 