Nr. 198 din 2019 – O toaletă a la Liz Taylor, de Rodica Ojog-Brașoveanu

Iată-ne ajunși la ultima carte din seria Melania Lupu, O toaletă a la Liz Taylor, serie scrisă de inconfundabila Rodica Ojog-Brașoveanu.

Mă bucur tare mult pentru că am avut ocazia de a citi toată seria în ordine cronologică și pentru că am putut să o descopăr pe Melania, unul dintre cele mai bine construite personaje ale literaturii românești.

Mulțumesc din suflet celor de la editura Nemira care au fost atât de drăguți încât mi-au pus la dispoziție aceste cărți pe care acum le afișez cu mândrie în micuța mea bibliotecă.

Cu toate că inițial am vrut să mă rezum doar la acest roman în ceea ce privește comentarea cărții, este aproape imposibil să nu reflectez puțin și la evoluția a 3 personaje cheie pe care le regăsim în toate cărțile seriei: Melania Lupu, Mirciulică și maiorul Cristescu.

Mă bucur tare mult că am avut ocazia de a citi această serie, asta pentru că am descoperit niște personaje memorabile ce au putut aduce în fața cititorului aventuri care mai de care mai amuzante și mai ciudățele.

Melania este din nou asociată cu o crimă, dar prezența ei este mult mai modestă decât în celelalte cărți, comentariile ei spumoase și dialogul cu Mirciulică fiind mult mai rare, lucru ce mi-a lipsit cu desăvârșire.

Cartea se învârte în jurul unei crime puțin mai atipice, asta pentru că victima este înștiințată de câteva ori că urmează să fie asasinată, doar că nimic nu se face în privința aceasta.

Marian Dragu, un bucureștean arătos, plin de bani și cu lipici la femei, este victima noastră, care devine suspicios atunci când primește mai multe avertismente într-un timp foarte scurt, așa că merge la poliție, dar, din lipsă de probe concrete, aceștia nu fac nimic.

Nu mult timp mai târziu, acesta moare, așa cum era stabilit, într-o zi de sâmbătă. Șase personaje ce nu se cunosc între ele, cu motivații total diferite, toți șase vrând să îl omoare pe acest Marian Dragu în aceeași zi, la aceeași oră.

Ceea ce este și mai straniu este faptul că aceștia recunosc, rând pe rând, uciderea bărbatului, ridicând suspiciuni de o complicitate nebănuită.

Melania nu are nimic de-a face cu crima, dar din casa victimei sunt sustrase câteva obiecte valoroase, printre care un tablou, slăbiciunea eroinei noastre. Aceasta se prinde cine e vinovatul și cumva se autoimplică în caz, dându-i din nou de furcă „bunulei ei prieten”, Maiorul Cristescu, care se ocupă de acest caz întortocheat.

Mi-a plăcut tare mult cartea, mi-au plăcut perspectivele fiecăruia dintre personaje, mi-au plăcut descrierile făcute în profunzime despre dorința fiecăruia de a-l ucide pe Marian. Am avut parte de un amalgam de întâmplări care erau conectate între ele de acest mascul bucureștean ce era iubit și urât de lumea din jur.

Finalul a fost bun, dar soarta Melaniei mi s-a părut puțin neglijată. Nu avem parte de un triumf al istețimii ei, ba chiar pare că bătrânețea a ajuns-o și pe ea. Cred că merita un sfârșit mai la înălțimea staturii ei, mai aprofundat, având în vedere că a fost vedeta unei serii memorabile, dar aceasta a fost decizia scriitoarei, care a preferat să o facă un personaj secundar la acest final de carieră.

Recomand cu mare drag cartea, cât și toată seria deopotrivă, veți putea descoperi farmecul literaturii polițiste românești privit prin prisma unor mistere greu de deslușit și prin umorul Melaniei Lupu.


Un gând despre “Nr. 198 din 2019 – O toaletă a la Liz Taylor, de Rodica Ojog-Brașoveanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s