Anul 2019 a fost un an în care mi-am depășit așteptările în ceea ce privește numărul lecturilor, ajungând la cifra de 200. 😁
Dacă m-ar fi întrebat cineva la început de ianuarie cu câte cărți termin anul, aș fi spus undeva între 25 și 50, lucru ce deja părea fantazist, asta pentru că programul nu îmi permitea prea mult timp liber.
Ca idee, țelul meu pe Goodreads a fost de 20 de cărți, asta cu toate că am vrut să pun 50, dar cifra m-a speriat, așa că m-am resemnat la un număr ce știam că îl pot îndeplini.
Cum am ajuns să citesc 200 de cărți în 365 de zile?
Am avut timp și poftă să citesc.
Cred că aceste 2 motive sunt cele mai importante și esențiale pentru a avea un număr cât de cât acceptabil de cărți citite.
La început de an am renunțat la o slujbă ce mă aducea în lacrimi de multe ori și am avut de lucru doar ceva part time, dar nu mai mult de 2-3 ore pe zi, ceea ce mi-a dat ocazia să cutreier ore bune cele 4 secții ale bibliotecii județene ale Aradului.
E drept că banii s-au rărit considerabil, așa că orice noutate editorială era doar un vis, dar asta nu m-a decepționat și trebuie să recunosc că rafturile bibliotecii au fost mai mult decât burtușite cu titluri foarte apetisante.
În luna iunie am ajuns la numărul 100, ceea ce a fost foarte surprinzător, dar nu mi-a trecut prin minte să încerc să dublez cifra, știind că la un moment dat trebuia să mă angajez.
La jumătatea lunii iulie am reușit să ocup postul curent, așa că orice speranță de a citi la fel de mult ca în prima jumătate a anului s-a spulberat.
Din fericire însă, noul post îmi permite ca din când în când să citesc câte ceva și la birou, așa că nu a trebuit să bag viteza luminii în weekend pentru a recupera.
Am avut un ritm normal, nu m-am grăbit și încet, încet m-am apropiat de cifra 150 și mai apoi de 180. Cred că undeva între aceste două repere am început să sper la cifra de 200, dar am știut că este o mare posibilitate să nu reușesc, lucru ce nu m-a întristat, fiind foarte mulțumită cu cifra deja realizată.
Ei și când am știut sigur că majoritatea lunii decembrie o voi petrece în Australia, am zis că trebuie să mă grăbesc pentru a nu avea prea multe lecturi pentru perioada de vacanță, știind că nu voi avea prea mult timp la dispoziție.
Mi-am păstrat 5 lecturi pentru aceste 3 săptămâni de vacanță, ceea ce a fost numai bine, reușind astfel să ating cifra de 200.
7 cărți în 7 zile
Un lucru ce m-a ajutat de-a lungul anului să citesc mai multe cărți a fost maratonul 7 cărți în 7 zile, ceea ce m-a motivat să citesc câte o carte în fiecare zi, lucru ce nu prea obișnuiesc.
Ceea ce m-a ajutat să duc la capăt aceste maratoane a fost faptul că lecturile alese nu au avut prea multe pagini, așa că nu mi-au ocupat toată ziua.
Vreau să organizez și alte ediții ale acestui tip de maraton și în anul care vine, fiind o ocazie numai bună de a aprofunda un anumit tip de lectură, cum a fost poezia sau teatrul.
Agatha Christie
Tot anul acesta am decis că vreau să citesc toată opera Agathei Christie, asta pentru că îmi plac tare mult cărțile crime fiction.
Așa că în fiecare lună am citit câte o carte de-a ei, fie cu Hercule Poirot în prim plan, fie cu Miss Marple sau chiar Tommy and Tuppence. Am organizat și un maraton în care am citit 3 cărți de-ale ei în 7 zile, lucru pe care cu siguranță îl voi repeta și în 2020.
Citind atâtea cărți într-un timp relativ scurt, mi-am dat seama că Agatha Christie este scriitoarea mea favorită, fiecare carte de-a ei fiind o lectură mai mult decât plăcută, cu mult suspans și mister.
De-abia aștept să îi termin opera, ca mai apoi să fac un top al cărților favorite și să le recitesc.
Proză scurtă
Nu toate cărțile citite anul acesta au fost cărămizi de 600 de pagini, multe dintre ele fiind în jur de 200 de pagini, ceea ce de multe ori am reușit să citesc într-o singură zi.
Anul acesta am citit destul de multă proză scurtă, fiind foarte util atunci când nu am avut prea mult timp la dispoziție. Eric-Emmanuel Schmitt rămâne un favorit în acest domeniu, cărțile sale dându-mi tot timpul o stare de bine.
Amelie Nothomb
După Agatha Christie, Amelie Nothomb a fost cea mai citită scriitoare a acestui an.
Pe belgiancă am descoperit-o absolut întâmplător, atunci când am pus mâna chiar pe primul ei roman, Igiena asasinului, care mi-a plăcut enorm și care m-a făcut să vreau să îi citesc toată opera, dar în ordine cronologică pentru a-i putea observa evoluția stilului.
Primul roman rămâne favoritul meu, dar au fost și alte cărți de-ale sale care au avut mare potențial, așa că de-abia aștept să văd ce alte povești a mai născocit.
Rodica Ojog-Brașoveanu
Agatha Christie rămâne favorita mea, dar pe teritoriul românesc domnește Rodica Ojog-Brașoveanu, care m-a cucerit din prima cu ale sale aventuri ce o au în prim plan pe Melania Lupu sau Minerva Tutovan.
Am organizat un mic maraton și cu ea, citind în luna noiembrie câte o carte de-a ei pe săptămână. Mi-au plăcut tare mult aventurile Melaniei, pe care vi le recomand cu mare drag și sunt sigură că voi reveni la această serie la un moment dat, cărțile reprezentând lecturi plăcute, pline de umor și sarcasm, cu nuanțe de crime mystery și detective novels.
Poezie
În anul 2019 am citit destul de multă poezie, acesta fiind un gen tare drag mie, dar care este mai mult decât personal, așa că poate nu toate cărțile de acest gen mi-au ajuns la suflet, dar am descoperit poeți noi, cu mare talent.
Ana Blandiana este fără doar și poate poeta mea favorită, toate cărțile ei având o așa sensibilitate, de le citeam fără oprire.
Am avut ocazia să o și văd în persoană anul acesta și chiar am asistat la o mică recitare a unor poezii de-ale ei interpretate foarte frumos chiar de către poeta însăși, lucru ce m-a emoționat profund.
Teatru
Întotdeauna mi-a plăcut să merg la teatru, piesele mi se păreau mult mai faine decât filmele, acțiunea având loc chiar în fața mea, live, putând observa dezvoltarea caracterului mult mai îndeaproape.
Anul acesta am avut plăcerea și oportunitatea să fiu voluntară la 2 festivaluri de teatru, așa că timp de 10 zile în mai și 10 zile în noiembrie am putut asista la numeroase piese absolut fascinante, care mă făceau să visez că poate într-o zi voi putea crea și eu ceva cât de cât asemănător.
Am și citit și destul de mult teatru anul acesta, eu fiind de mulți ani fană Shakespeare. Am descoperit scriitori tare buni de teatru, dar și clasici precum Pirandello sau Sartre.
Lecturi diversificate
Anul 2019 a fost un an bun din punct de vedre al lecturilor, am citit multe cărți bune, unele pe care vreau să le recitesc în viitor, dar și unele care nu m-au atras absolut deloc. Am făcut un mic top al lecturilor pentru anul trecut, pe care îl puteți citiți aici.
Așadar, am reușit să citesc 200 de cărți anul trecut având multă poftă de citit și timp la dispoziție. Cred că dacă citim cât de puțin în fiecare zi, sau aproape în fiecare zi, tot reușim să adăugăm câte o lectură pe listă. Ideal ar fi să citim ce ne face fericiți, ce ne aduce o satisfacție sau ne învață ceva, nu din obligație.
Pentru mine cititul e o plăcere și vreau să rămână așa. Mă declar mai mult decât mulțumită cu comorile citite anul acesta și sunt tare entuziasmată să descopăr ce îmi va aduce noul an.
Planuri pentru 2020
Am multe lecturi planificate pentru 2020, multe cărți la care vreau să ajung, dar voi lua fiecare zi pas cu pas, carte cu carte și voi vedea unde mă vor duce. Nu vreau să ajung din nou la cifra de 200 de cărți, dar nici nu îmi voi seta un anumit target, voi lăsa fiecare carte să decidă pentru mine.