Nr. 10 din 2020 – Străinul, de Stephen King

Străinul este ultima apariție pe piața românescă a lui Stephen King, regele thriller-ului contemporan.

Mă uimește omul acesta cu câte cărți și povești reușește să vină an de an, toate fiind bune și populare.

Cartea se învârte în jurul unei crime oribile: un băiețel de 11 ani este găsit mutilat și schingiuit într-un parc. Martorii ce sunt intervievați acuză o singură persoană care a a fost văzută cu copilul în ultimele sale ore, antrenorul stimat și apreciat de  comunitate întreagă, Terry Maitland.

Totuși, ceea ce pare a fi un caz deslușit se complică atunci când se aduc probe indiscutabile cum că Terry s-a aflat într-un complet alt loc, la o distanță considerabilă de teribilul masacru.

Investigația este condusă de detectivul Ralph Anderson, care la început se simte încrezător că a rezolvat cazul, dar care mai apoi se luptă cu aflarea răspunsului ce pare imposibil de deslușit.

Investigația se încâlcește rapid, iar suspansul lui Stephen King nu lasă cititorul să pună cartea jos până la ultima pagină.

Cartea de față este un roman marca King, care ne-a obișnuit cu povești tulburătoare, cu răsturnări de situație incredibile.

Mi-a plăcut cartea, pe care am parcurs-o în doar 3 șederi, asta în ciuda numărului de pagini voluminos de 700.

Mi-a plăcut relația dintre detectiv și acuzat, dar și felul în care au evoluat lucrurile. E adevărat că această poveste putea fi spusă în mai puține pagini, dar pe mine nu m-a plictisit nici un pic și toate frazele pur și simplu curgeau una câte una, totul având sens.

Recomand cartea tuturor celor ce iubesc genul thriller mystery suspense novel, pe care o puteți găsi în colecția Armada de la cei de la Nemira, urmând ca anul acesta să ne bucurăm de o nouă apariție King, și anume Institutul.

Publicitate

Un gând despre “Nr. 10 din 2020 – Străinul, de Stephen King

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s