Ciobanul de azi

Cele mai frumoase scrisori este un volum de scrisori alese de Dan C. Mihăilescu, scrise de Ion Luca Caragiale.

Am dat întâmplător peste această carte la bibliotecă și trebuie să recunosc că m-a atras din prima clipă. Am avut așteptări mari de la ea și poate și din acest motiv m-a dezamăgit mai mult.

Cartea a început tare bine, cu câteva epistole către alți scriitori, printre care amintesc pe Barbu Delavrancea. Această scrisoare este favorita mea, fiind cea care mi s-a părut mie cea mai interesantă atât din punct de vedere al subiectului, cât și al scrierii.

Scrisoarea de față este datadă din octombrie 1907 și ne vorbește puțin despre relația dintre cei doi, cum la început nu s-au înțeles, dar care mai apoi au învățat să se aprecieze reciproc. Vă las mai jos un mic fragment:

Întâi ne-am înțeles fără să ne iubim; apoi, ne-am iubit fără să ne-nțelegem; și tocmai târziu spre bătrânețe, după atâtea lupte, am ajuns, dar biruiți, să ne-nțelegem fiindcă ne iubim – și să ne iubim fiindcă ne-nțelegem… (….) Să fi avut Patria nevoie de jertfirea noastră? Asta-i altă vorbă… Dacă nu, păcat de noi!

Restul scrisorilor, cu unele excepții, mi s-au părut a fi fost prost alese, neavând nici un fel de semnificație mai profundă sau cel puțin nu au rezonat cu mine absolut deloc. Ba mai mult, am tras de carte, care are doar 130 de pagini, vrând de mai multe ori să o abandonez.

Ceea ce m-a convins să o continui, și să o termin într-un final, a fost speranța că voi găsi scrisori mai bune, lucru ce din păcate nu s-a prea întâmplat, repet, cu câteva expecții.

Nu știu dacă să o recomand sau nu, dar pentru cei pasionați de istorie și limbajul arhaic și regional este o lectură plăcută, atât doar că nu a rezonat cu mine aproape deloc.