Nt. 18 din 2020 – Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut

Așteptându-l pe Bojangles este o carte muzicală scrisă de Olivier Bourdeaut, a cărei lait motiv o reprezintă piesa Ninei Simone, Mister Bojangles.

Am vrut de ceva timp să citesc această carte, asta pentru că am văzut cât de apreciată a fost de-a lungul anilor și cât de multe premii a obținut. Pot să spun că m-a atras povestea, în primul rând.

Cartea este dictată de vocea unui copil cu vârsta de până la 10 ani, care își observă cu mare atenție și în același timp admiră părinții neconvenționali. Viața acestor doi este una colorată, undeva muzica tronează, iar sentimentele se împletesc într-un dans frumos pe acordurile Ninei Simone.

Totuși, viața lor nu este doar roz, fiind umbrită de un diagnostic devastator dat mamei, care este internată într-un spital psihiatric. Viața celor trei se schimbă, și încet încet, muzica își pierde din intensitate.

Lectura este una plăcută, alterând între momente comice și triste, între pasaje în care ni se descriu tehnici neconvenționale de homeschooling pentru copilul care nu mai este lăsat să meargă la școală și pasaje în care demonii mamei din pod sperie pe toată lumea.

Cred că aveam altceva în minte, de aceea cartea nu a rezonat întru-totul cu mine. Nu m-am așteptat ca opera să fie scrisă din perspectiva copilului, ci mai degrabă, așa cum avem în unele capitole, la un jurnal la tatălui, prins între două lumi: cea a iubirii nelimitate și a realității mult prea sumbre.

Recomand cartea, care abundă în sensibilitatea și sinceritatea unui suflețel care încearcă să își înțeleagă părinții și care speră că totul va fi bine până la urmă.

În cele 160 de pagini, Olivier ne prezintă o poveste curată, spusă din inimă, care ne aduce un strop de delicatețe și tristețe, alături de bucurie și replici comice, alcătuind un roman numai bun pentru cititorii aflați în căutare de povești melancolice.

Publicitate

2 gânduri despre “Nt. 18 din 2020 – Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s