Nr. 25 din 2020 – Și fericirea era obligatorie, de Andrei Crăciun

Și fericirea era obligatorie este o nouă carte scrisă de ziaristul și scriitorul Andrei Crăciun.

Cartea reprezintă o continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, o carte tare îndrăgită de mine.

Cartea ia de unde s-a oprit Aleea Zorilor și continuă relatarea de memorii ale sciitorului, care ne aduce în prim plan securiștii anilor 80, pe soții Ceaușescu sau povestea unui orb ce putea vede viitorul oamenilor întâlniți.

Față de prima carte, care m-a uimit prin construcția inedită, aceasta mi s-a părut un pic mai rece, neavând la fel de mult sentiment și intimitate.

În care avem relatată povestea unei vechi balade maghiare care făcea oamenii să se sinucidă, foarte frumos relatată de către scriitor.

M-am mirat încă o dată de ușurința cu care Andrei Crăciun a reușit să croiască o poveste cu fir narativ și personaje bine conturate, asta cu ajutorul a doar unui singur punct, care a venit la sfârșitul cărții.

Lectura este una rapidă, eu am citit-o într-o ședere, ceea ce și recomand, astfel că nu se întrerupe marea memoriei, care ne poartă pe meleagurile românești, dar și prin alte țări occidentale.

Eu vă recomand această carte, dar și prima și de-abia aștept să o citesc pe următoarea, care să sperăm că va fi scrisă curând.


2 gânduri despre “Nr. 25 din 2020 – Și fericirea era obligatorie, de Andrei Crăciun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s