Fără doar și poate, Ana Blandiana este poeta mea favorită, toate poemele sale având acel element sensibil și firav ce trebuie să îl aibă opera lirică.
La ultima mea vizită la biblioteca județeană am trecut pe la raftul scriitoarei din Timișoara, în încercarea de a putea găsi un nou volum să îmi astâmpere pofta de puțină poezie bună. Am dat peste Balanța cu un singur talger, un volum de poezii ce a văzut lumina tiparului în anul 1997, aducând laolaltă cele mai apreciate poezii ale unor volume anterior lansate de poetă.
Cartea are în jur de 220 de pagini, iar poeziile sunt scrise în 4 limbi: română, germană, franceză și engleză, ceea ce face acest volum și mai special.
A fost foarte interesant să citesc o poezie în română și mai apoi în engleză, să văd cum ar suna în altă limbă, să văd dacă și cât ar schimba sensul cuvintelor traducerea făcută. Cât despre franceză și germană, de rubricile acestea două nu m-am atins, neavând nici o tangență cu ele.
Mi-a plăcut foarte mult cartea, a fost ca o gură de aer proaspăt după atâtea thrillere citite în ultima vreme. O recomand cu tot dragul, cred că toată lumea ar trebui să citească măcar un volum de poezie de Ana Blandiana, fiind o comoară națională de mare valoare pe care ar trebui să o prețuim mult mai mult.
O să vă las mai jos 2 poezii ce mi-au plăcut foarte mult, la care vă invit să rumegați puțin:
Balanța cu un singur talger – 1985
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Dușmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învățat să le țip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Și faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuși să mențină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine și rău
Va fi balanța din urmă,
Ci între a fi fost și a nu fi fost.
Ochiul închis – 1969
Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărmându-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Cât timp voi mai putea fura din somn?
Cât timp o voi mai ţine-n viaţă?
Privesc cu disperare
şi mi-e câineşte milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.
Ciobanul de azi 