Nr. 48 din 2020 – Apă vie, apă moartă, de Marin Sorescu

Apă vie, apă moartă este un volum de poezie scris de Marin Sorescu, apărut în anul 1987 la editura Scrisul românesc.

Eu nu am mai citit poezie de la el, doar trilogia Setea Muntelui de de sare ce conține trei piese de teatru: Iona, Parasiclierul și Matca, serie ce mi-a plăcut tare mult în liceu și mai târziu în facultate.

Pot să spun că m-am atașat și de poezia lui, versurile scrise de Sorescu având o tentă ludică. Se folosește de metaforă, dar tot mereu alege evenimente cotidiene, fără vreo însemnătate anume cărora le dă un mesaj mai profund.

Nu folosește cuvinte pompoase, dar emoția este mereu prezentă. Au fost multe poezii ce mi-au plăcut, în special cele scurte sau cele haioase, ironia și comicul fiind adesea folosite de Sorescu pentru a-și exprima gândurile.

O să vă las mai jos câteva versuri de la el pentru a vă face o idee despre acest volum pe care îl recomand cu mare căldură, fiind o doză de poezie de care avem nevoie din când în când.

Pastel

Oile cu capu-n clăi

Și țurcane și țigăi

Oi bîrsane, buzurine,

Rumegă, cu boturi pline,

Transhumanța – clăi – din mine.

Am vrut să mă schimb

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumînarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Și care noaptea să doarmă tun.

Ce, cu mîndrie, să-și zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educație ateistă,
Poți să îl cauți să tragi cu tunul.

Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Și, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Și de-aceea am rămas neschimbat.

Instalaţie cu fier de călcat

Instalaţie cu fier de călcat
Este poezia. Rima,
Netezeşte albitura, mergând apăsat
Aproape perfectă e crima

De a te strecura printre zări aparente,
Cu fruntarii labile, de vis,
Instalaţia, umblând după amprente,
Le pune-n ordine pe margini de abis.

Dargoste, ce mă treci pe curat
Pe o pânză cu stele, deasă,
Mă caută, cu-un fier de călcat,
Moartea, marea călcătoreasă.

Nimicul

Nu mai finisez nimicul
Cu-a mea viață trecătoare.
Să mă scol în zori de zi
Să-i dau lustru cu o floare?

Să mă finiseze el.
El, în moartea ce nu trece,
Descântându-mi veșnic floarea
C-un izvor de apă rece.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s