Nr. 56 din 2020 – Somalia, mon amour, de Bogdan Hrib și Sofia Matei

Somalia, mon amour este cel de-al treilea roman din seria Stelian Munteanu, scris de Bogdan Hrib și apărut la editura Tritonic.

Cartea o are ca co-autoare pe Sofia Matei, care este și personaj în carte cu același nume. Nu se știu prea multe detalii despre aceasta Sofia Matei, avem doar caracteristicile ei din lectură: o doamnă în jur de de 30 de ani, profesoară de geopolitică și the love interest pentru Stelian în acest volum.

Cartea începe abrupt, așa cum îi stă bine unui roman de spionaj. Ritmul alert se menține pe toată durata lecturii, la fel cum suspansul se ridică la cote înalte, iar împreună cu o intrigă ingenioasă alcătuiesc ingredientele perfecte pentru un roman mystery de succes.

Eu am citit primele două romane din seria Stelian Munteanu, Filiera grecească și Blestemul manuscrisului, aceasta fiind a treia mea întâlnire cu editorul de carte de la Trident.

Seria se bucură de încă două romane, Ucideți generalul și Patimile doamnei ministru, care sunt pe listă, plus că o să avem parte de un al șaselea volum ce urmează să fie lansat cât de curând.

Somalia, mon amour ne aduce în prim plan pirateria de pe coasta Somaliei, care dă bătăi de cap multor națiuni ce își transportă marfa prin acele ape. România este și ea implicată în acest război maritim, atunci când pe una din navele sechestrate se află și consăteni de-ai noștrii.

În misiunea de recunoaștere este trimisă Sofia Matei, care va obține informații folositoare ce vor duce la eliberarea navei. Însă, atunci când o a doua navă este implicată, cea de-a doua misiune a Sofiei deraiează de la plan, ea însăși ajungând să fie răpită.

Între acestea două misiuni, avem parte și de o poveste de iubire, un coup de foudre între ea și Stelian Munteanu. Cei doi se întâlnesc întâmplător, dar atracția este evidentă. Relația lor escaladează foarte repede și ajung să se nască sentimente puternice unul pentru celălalt.

Aș spune că această parte a amorezării este puțin cam exagerată. E adevărat să Stelian este trecut de 40 de ani, se simte singur și trece prin momente mai delicate și să Sofia tânjește după un partener de viață pe care să îl iubească, dar asta nu înseamnă că se îndrăgostesc pe loc.

Faptul că voiau să își spună te iubesc la doar câteva zile după ce s-au întâlnit a fost puțin forțat, dar acest lucru a făcut posibilă cea de-a doua parte a romanului, cea în care este implicat Stelian, în vederea eliberării Sofiei.

E adevărat că povestea aceasta de dragoste dă savoare cărții, așa că nu pot să spun că m-a deranjat prea mult, ba mai mult, descoperim o nouă latură a lui Stelian, cea de amorezat, care îi aduce un plus descrierii sale caristmatice.

Mi-a plăcut cartea, a avut un ton bun, tipic romanele de spionaj. Este ușor de citit, atractivă prin poveste și ingenioasă prin detaliile despre pirateria somaliană.

Lectura captivează cititorul imediat, eu terminând cartea în mai puțin de două zile, paginile curgând repede și antrenant.

Cred că seria Stelian Munteanu are un loc bine asigurat în literatura mystery & thriller a țărișoarei noastre și oricine este pasionat de acest gen ar trebui să o citească.

În final, recomand acest roman cu mare drag, menit să vă țină antrenați în lectura bine conturată, alături de personaje captivante și caristmatice.

Publicitate

3 gânduri despre “Nr. 56 din 2020 – Somalia, mon amour, de Bogdan Hrib și Sofia Matei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s