Ciobanul de azi

Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight este un roman scris de rusul Vladimir Nabokov din toamna anului 1938 până în primvara lui 1939 și care a văzut lumina rafturilor librăriilor în 1941.

Cartea nu s-a bucurat de succesul meritat, dar a fost reeditată după fenomenul Lolita în anul 1959, atunci având parte numai de cuvinte de laudă.

Cartea este consideră a fi un exemplu de luat în seamă în ceea ce privește începutul mișcării postmodernismului.

Eu îl îndrăgesc pe Nabokov de mulți ani, atunci când l-am rescoperit prin intermediul celui mai faimos și controversat roman al său, Lolita. Au urmat și alte lecturi de la rus, dar undeva pe drum m-am distanțat puțin de el, numai ca să îl redescopăr cu acest roman de mare valoare.

Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight m-a uimit prin profunzime și prin simplitate, prin stilul caracteristic al lui Nabokov, ce îți descrie sentimente sau peisaje cu o așa dexteritate, de nu ai cum să nu cazi în plasa narării sale.

Subiectul este unul simplu, dar care lasă loc de multă poveste și magie, elemente pe care scriitorul le mânuiește la perfecțiune.

Naratorul, V., se apucă să scrie biografia fratelui său vitreg, un renumit scriitor pe numele de Sebastian Knight, asta după ce descoperă o scriere eronată de-a fostului său secretar, domnul Goodman.

V. reia gânduri, amintiri, emoții de la începutul vieții lor, atunci când se aflau în Rusia, urmând mai apoi traseul evadării, al studiului în Cambridge sau al succesului cunoscut de Knight.

Așadar, luam parte la prima încercare literară a lui V.  care vrea să scoată la suprafață realitatea fratelui său prin prisma ultimilor ani ai săi, care s-a stins mult prea devreme, la vâsta de 36 de ani.

Cartea este centrată în jurul limbajului și a călătoriei literare a eroului nostru, care încearcă să îi aducă o definiție satisfăcătoare, acest vis eșuând însă încă de la primele încercări.

Un aspect important al acestei opere este faptul că aceasta este prima carte a lui Nabokov în limba engleză, el publicând alte nouă opere în limba rusă înainte de aceasta. Cartea a fost scrisă în condiții derizorii, în baie, folosindu-și valiza pe post de birou, într-un mic apartament din Paris.

Este extraordinar cum o primă încercare într-o limbă alta decât cea nativă poate produce o lectură atât de profundă, cu un limbaj ascuțit și bine șlefuit, Nabokov dând dovadă de maturitate și îndeletnicire în ceea ce privește arta romanului.

Lupta pe care o purta cu limbajul era neobișnuit de dificilă, și asta din două motive. Primul era cel obișnuit în cazul scriitorilor de felul lui: strădania de a arunca o punte peste prăpastia care desparte gândirea de expresie; sentimentul înnebunitor că acele cuvinte, cuvintele potrivite, singurele cuvinte posibile te așteaptă dincolo, la orizontul cufundat în ceață, și tremurul gândului încă despuiat care le cheamă de dincoace, de pe marginea prăpastiei.

Povestea în sine este una spumoasă, plină de peripeții și aventuri, ce pe alocuri seamănă cu un roman polițist, cu detectivi și evenimente  spectaculoase.

Avem parte de mult umor, cu glume bine așezate printre rândurile emoționante sau delicate.

Recomand cartea cu mare drag, este o lectură scurtă și rapidă, cu multe pasaje pe care vrei dori să le citește de mai multe ori, cu personaje simpatice și profunde și cu un narator ce seamănă cu scriitorul însuși.

Cert e că această lectură mi-a reaprins apetitul pentru opera și stilul lui Nabokov, așa că sper ca pe viitor să mai ajung la cărțile sale.