Nr. 66 din 2020 – Cine a ucis-o pe Heidi, de Marc Voltenauer

Cine a ucis-o pe Heidi este o carte de mystery & thriller scrisă de elvețianul Marc Voltenauer.

Aceasta este una dintre noutățile editoriale ale editurii Tritonic, care astfel publică primul scriitor mystery din Elveția.

Trebuie să recunosc că am fost tare entuziasmată atunci când am auzit despre acest roman, atât datorită poveștii, dar și a faimei operei, cartea fiind distinsă cu premiul POCKET 2019 pentru roman polițist în limba franceză.

Un alt element care atrage cititorul este coperta, care în cazul de față te duce cu gândul la munții elvețieni și, bineînțeles, la o crimă.

Lectura se învârte în jurul unor crime care aparent nu au nici o legătură, dar care se pot dovedi a fi mult mai înrădăcinate în mica comunitate din munți decât toți se așteptau.

În centrul acțiunii îl avem pe inspectorul Andréas Auer, șeful poliției din micul sac de munte Gryon, care vrea să obțină dreptate cu orice preț, fără să își menajeze limba ascuțită.

Este tot mereu însoțit de partenerul său, Mickaël, cu care atât o relație personală, dar și una profesională, acesta fiind jurnalist și un om de nădejne în anchetele inspectorului.

Romanul debutează cu uciderea unui politician în timpul unei reprezentanții la Opera din Berlin, atunci când facem cunoștință cu asasinul cu sânge rece care ne este prezentat sub numele de Litso Ice – Chip de gheață, un rus ce își câștigă traiul din astfel de activități, fiind renumit ca unul dintre cei mai buni din branșă.

Atenția ne este mai apoi redirecționată spre Gryon, unde asasinul se dezlănțuie, acompaniat de mici drame comunale se riscă să scape de sub control.

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură rapidă și antrenantă, așa cum îi stă bine unui roman polițist.

În ciuda numărului mare de pagini, am lecturat romanul în mai puțin de 2 zile, suspansul și misterul fiind menținute la cote înalte pe toată durata anchetei căreia i se adaugă tot timpul noi ițe de descifrat.

Prin intermediul inspectorului Andréas Auer, Voltenauer alcătuiește portretul unui polițist tipic romanelor polițiste, care este nevoit să își salveze atât micul sătuc, cât și propria familie, asta în timp ce încearcă să afle identitatea criminalului folosindu-se de propriul instinct.

Cartea are toate ingredientele pentru a oferi citorului o lectură relaxantă, dar totuși antrenantă, ce îți pune mintea la contribuție și te face să participi în mod activ la anchetă.

Au fost și unele detalii mai clișeice, dar într-un roman polițist acestea nu strică, ci întăresc suspansul și misterul.

Am fost de acord și cu finalul, cu toate că eu alegeam o altă cale, dar respect decizia scriitorului. Oricum, fără a vă da spoilere, pot să vă spun că romanul face parte din seria Andréas Auer, așa că ne așteptăm pe viitor la mai multe aventuri și crime de rezolvat din partea sa, care deja au fost lansate sau urmează să fie lansate în limba franceză și cu puțin noroc și încurajare, și în limba română.

Vă recomand cartea, care vă va introduce în ținuturile pitorești ale Elveției, ce, de fapt, reprezintă locurile natale ale scriitorului însuși, astfel că descrieriile acțiunii sunt foarte bine șlefuite și în concordanță cu realitatea.

Publicitate

Un gând despre “Nr. 66 din 2020 – Cine a ucis-o pe Heidi, de Marc Voltenauer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s