Ciobanul de azi

Luna mai am început-o cu o noutate a editurii Hyperliteratura, Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire, carte scrisă de Ralu-Ana Avram.

Lectura este una ce atrage cititorul atât prin subiect, cât și prin scriere. Ni se prezintă un episod dia viața unei familii din înalta clasă a Provence-ului de la începutul secolului XX.

În centrul acțiunii îl avem pe Fabien Bonnaire, care își face debutul o dată cu aniversarea de nouă anișori. Nimic obișnuit până acum, atât doar că Fabien nu este un copil obișnuit, el are înclinații mult mai înalte, iubește să citească și să scrie și visează cu ochii deschiși la ziua în care va deveni bărbat în toată firea.

Fabien se regăsește în centrul acțiunii pe toată durata cărții, majoritatea poveștii fiind relatată din punctul său de vedere. Un aspect ce face această lectură una specială și diferită este faptul că personajul principal, micuțul Fabien, este îndrăgostit de natură, tot mereu declarându-și admirația pentru minunile ei.

Îmi doresc să respir aer proaspăt, să mă plim, să mă scald, să mă zbânțui și să mă bucur în mod cuvenit de toate minunile pe care natura le dăruiește cu lăudabila generozitate bieților muritori.

Printre firele ierbii se ascunde un alt univers.

Așadar, nu avem de-a face cu un copilandru tipic, ci unul care ne va purta într-un episod aparte, care din păcate nu are conotații pozitive.

Lia este o nouă servitoare în casa Bonnaire, tânără, frumușică și harnică, care are ghinionul să dea peste o familie dezrădăcinată, unde valorile fundamentale nu sunt respectate.

Fabien se amorezează de Lia, asta în ciuda comportamentului superior pe care îl afișează față de aceasta. Lucrurile se complică atunci când tatăl lui Fabien, Francois, are o criză de vârstă mijlocie și vrea cu orice lucru să posede noua servitoare.

Mama familiei, Mirelle, își dă seama că nu este împlinită pe nici un plan, așa că atunci când îl cunoaște pe iubitul fetei sale, Catherine, se îndrăgostește de tinerețea și prospețimea lui.

Avem parte de un tablou al ipocriziei și al falsității, unde nemulțumirile personale pun în scenă un spectacol grotesc și imoral, care de multe ori este greu de urmărit.

Scenele în care Francois o înjosește verbal și fizic pe Lia sunt de o cruzime greu de crezut, în care fiecare cuvânt, fiecare descriere este greu de parcurs și de digerat. Nu ai cum să nu te implici emoțional în poveste atunci când parcurgi pasajele violente, vrând să poți să îl oprești cumva.

Imoralitatea lui Mirelle, care ar trebui să reprezinte stabilitate și iubire într-o familie, o acaparează și o face să aibă gânduri necurate ce sunt răsuflări târzii al unei vieți neîmplinite și nefericite.

Catherine reprezintă persoana superficială, care are doar o singură aspirație, de a se mărita cu un bărbat chipeș și bogat.

Cu toate că lectura are la bază un subiect sensibil și delicat, Ralu-Ana Avram transpune episoadele marcante fără vulgaritate, cu o eleganță specifică secolului trecut.

Nu am putut să numă gândesc la faptul că poate mezinul familiei este inspirat foarte vag din viața propriei scriitare, care iubește scrisul și literatura și care nu se coboară la standardele frivole ale societății.

Ralu-Ana Avram este atât un scriitor atipic, dar și o persoană ce pare să fi uitat că trăim în secolul tehnologiei. Nu are mail sau conturi pe rețelele sociale, scrie de mână și iubește să citească.

Anul trecut, Ralu-Ana a lăsat manuscrisul romanului de față la standul editurii Hyperlitaratura, într-un plic având atașat doar un număr de mobil și unul de fix. A fost descoperită de Andrei Ruse, care i-a și dedicat un articol special pe blogul său, ce poate fi citit aici.

Mă bucur tare mult că am avut ocazia să o descopăr pe Ralu-Ana Avram, de la care sper să mai citim și alte povești magice despre condiția umană ca cel de față.

Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire este o carte delicată, scrisă sub un control al limbii și al cuvintelor cum rar găsești în piața literară românească actuală.

Deși m-a cucerit prin descrieriile vieții aristocratice, mesele familiei Bonnaire lăsându-mi apă în gură de fiecare dată, unele momente ale acțiunii mi s-au părut că puteau fi exploatate mai mult.

Cred că lungimea romanului este de vină, acesta putând fi cu vreo 200 de pagini mai mult și astfel se putea dezvolta mult mai bine condiția membriilor familiei. Reacția lui Francois de a-și poseda slujitoarea a venit brusc, pe fondul dezamăgirii în propria viață, aspect ce merita să fie prezentat mult mai în detaliu, la fel ca și resentimentele lui Mirelle, ce își caută fericirea la a doua tinerețe.

Cu siguranță cartea nu a dezamăgit, dar nici nu a excelat în maximul ce îl propune la începutul lecturii.

Cartea merită citită, este un exemplu pozitiv că se poate, că scriitorii români pot veni cu povești atrăgătoare, cu intrigi bine conturate și cu ceva inedit.