Nr. 68 din 2020 – Autobiografia, de Agatha Christie

Agatha Christie este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, operele sale sunt traduse în toate colțurile lumii, iar popularitatea acestora nu contenește să crească cu fiecare generație care nu poate să nu îi aprecieze stilul inconfundabil.

Nu cred că îndrăgesc vreun alt scriitor la fel de mult ca Agatha, cărțile ei au fost întotdeauna lecturi minunate, pline de adrenalină și suspans. Au fost multe ocazii când visam să scriu ca ea, să pot așterne pe hârtie povești cu atâta dexteritate și inspirație, dar bineînețeles că nimeni nu îi va detrona titlul de Regina Crimei prea curând.

Așa că dorința mea de a-i citi Autobiografia a venit natural, mai mult ca o curiozitate despre cum a fost ea ca persoană și un mijloc de a-i descoperi secretele creionării lui Poirot și a multitidinilor de mistere foarte bine scrise.

Cartea în sine are o poveste, fiind scrisă pe parcursul a peste 15 ani de zile, timp în care și-a făcut timp, puțin câte puțin, să povestească în scris viața ei. Cartea a fost ținută secret până la moartea scriitoarei, când a fost publicată în 1977, la un an de la dispariția acesteia.

Ei bine, Agatha a avut o viață de poveste, care umple vreo 750 de pagini cu amuzament, istețime, momente personale, bucurii și câteva mici secrete despre cărțile ei faimoase.

În cele 11 capitole ale sale, cartea promite o lectură de neuitat alături de una dintre cele mai interesante femei pe care eu am avut ocazia să le cunosc prin scris și care face ca operele sale să fie și mai valoroase.

Am citit cartea într-un ritm liniștit, savurând fiecare pagină, fiecare cuvânt și fiecare remarcă umorisctică a Agathei, asta pentru că opera este înrămată perfect de latura comică a scriitoarei.

La început o regăsim pe Agatha în primii ei ani de viață, alături de doi părinți iubitori, un frate și o soră, dar și de o casă ce pentru totdeauna va avea un loc special în inima ei.

Christie s-a auto învățat să citească la vârsta de nici 5 ani, atunci când după ce i se citeau povești, studia literele și ușor ușor a reușit să le descifreze și să le înțeleagă. Astfel că de mic copil a fost îndrăgostită de citit și cărți, acest lucru fiindu-i de mare ajutor mai târziu.

La nici cinci ani împliniți, lumea cărților de povești își deschisese porțile pentru mine. Din clipa aceea, la fiecare Crăciun și zi de naștere nu am mai cerut altceva decât cărți.

Christie a avut o copilărie fericită, plină de zâmbete și râsete, de animale de casă pe care le iubea, dar și de servitoare cu care se înțelegea de minune. Însă, la vârsta de 11 ani, după o lungă luptă cu boala, tatăl ei s-a stins din viață, producând o ruptură în interiorul ei.

Viața mea căpătă o cu totul altă înfățișare după moartea tatei. Am părăsit universul copilăriei, un univers ferit de primejdii și de griji, pentru a păși pe tărâmul vieții reale. 

Viața însă și-a continuat cursul, asta pe fondul unor probleme financiare simțite de mama Agathei. Cu toate acestea, tânara Agatha a reușit să aibă o adolescență minunată, a fost educată la diverse internate de prestigiu din Franța și a reușit să învețe și limba franceză, acela fiind o obicei regulat în familiile care se respectă.

Ideea de a scrie o carte polițistă a venit e fondul unui pariu cu sora ei, Madge, unul dintre susținătorii ei cei mai mari.

– Ei bine, pun pariu că nu vei reuși, mă provocă Madge.

Așa s-a încheiat discuția noastră. N-a fost un pariu concret; n-am stabilit termenii și condițiile, ci doar s-a pronunțat cuvântul respectiv. Din momentul acela m-am hotărât să scriu, cu orice preț, o carte polițistă. N-am făcut nimic mai mult pe moment. Nu m-am apucat de scris chiar atunci, nici măcar nu mi-am stabilit un termen concret; sămânța fusese sădită însă. 

Mia târziu, în timpul Primului Război Mondial, atunci când Agatha lucra la o farmacie, această ideea a început să se materializeze.

Ideea de a scrie o carte polițistă mi-a venit pentru prima dată în timp ce lucram la farmacie. Era o idee care încolțise în mintea mea cu câtva timp în urmă, de când Madge îmi adresase această provocare – iar îndeletnicirea mea din prezent părea să-mi ofere un cadru prielnic.

Astfel a luat naștere cariera Reginei Crimei. Mi-au plăcut tare mult pasajele în care vorbșete despre tot procesul de scriere, pe care nu l-a stăpânit de la bun început. I-a luat ceva timp să termine prima ei carte polițistă, și și mai mult timp să o publice.

Misterioasa afacere de la Styles a reprezentat debutul ei literar, porțile către o carieră de succes deschizându-se încet, dar sigur.

Sunt foarte multe de spus despre această carte. În ea regăsim gândurile sincere ale Agathei, este ca și cum o ascultăm cum ne povestește viața ei, cu bune și cu rele: prima carte scrisă, greutățile războiului, primul soț, suferința divorțului, bucuriile aduse de fiica ei – Rosalind, călătoria cu Orient Express-ul, cel de-al doilea soț care este mai tânăr decât ea, aventurile lor în Orient și multe altele, care sunt compresate în această carte, care deși pare stufoasă, nu este deloc suficientă pentru ce viață a trăit.

Un element ce face această carte atât de frumosă este libertatea narațiunii. Agatha nu a ținut cont de nici o rigoare în ceea ce privește limbajul sau forma cărții, pur și simplu vorbește cititorului în scris, prin amintiri și persoane întâlnite de ea.

Firul narativ nu este respectat în ceea ce privește cronologia, scriitoarea deseori sărind de la un deceniu la altul, pe cum îi veneau ideile și amintirile.

Sunt și aspecte care au fost lăsate deoparte, cum ar fi faimoasa ei dispariție, dar aceste episoade sunt înlocuite cu mici povestioare amuzante din copilărie sau maturitate.

Este greu de crezut că cineva a avut o viață atât de colorată ca Agatha, care a trecut prin multe momente de cumpănă, dar și de bucurie deplină de-a lungul celor 85 de ani.

Nu vreau să mă lungesc foarte mult, am foarte multe pasaje subliniate pe carte, foarte multe mici fraze de-ale Agathei pe care sper ca într-o zi să le reunesc într-o listă lungă și cuprinzătoare.

Nu cred că este ceva ce nu mi-a plăcut la această carte, totul a fost spus cu dibășie de scriitoare, cu toate că mă așteptam la mai multe informații despre secretele din spatele metodelor ei de scris, dar acesta este doar un mic moft de-al meu, vrând să mă inspir din eficacitatea ei.😉

Tot ce vă pot spune este că fiecare pagină a acestei cărți merită citită, fiecare te face să descoperi un om minunat, un om vesel care iubește viața și care a trăit multe aventuri la care alții ca mine doar visează.

Recomand cartea cu mult drag, este o lectură la care mă voi întoarce din când în când și pe care o voi păstra cu mine pentru o lungă perioadă de timp. Dacă îți place stilul ei sau ești fan cărți polițiste, această carte trebuie să fie pe lista ta, dar și dacă vrei să ai parte de o călătorie în timp alături de una dintre cele mai captivante personalități ale literaturii universale. 

În încheiere, vă las mai jos două interviuri de-ale Agathei pe care le-am găsit pe YouTube, care merg foarte bine atât cu acest articol, cât și cu cartea.

 


5 gânduri despre “Nr. 68 din 2020 – Autobiografia, de Agatha Christie

  1. Luna aceasta chiar dacă nu mi-am propus, sunt convinsă că o să strecor cel puțin o carte scrisă de această mare autoare. Îmi este teamă, că odată pornită, nu o să mă mai pot opri pană nu citesc cât mai multe cărți scrise de ea, iar TBR meu va avea de suferit. Felicitări pentru recenzie și pentru pasiunea pe care o transmiți în toate recenziile tale. Te pup, draga mea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s