Ciobanul de azi

Micul saturnian reprezintă primul volum din seria Lelian, scrisă de unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani, Octavian Soviany.

Seria va cuprinde patru volume ce îl au în prim plan pe poetul francez Paul Verlaine, fiind o autobiografie cu iz ficțional.

Octavian Soviany este cel care a adunat zeci de texte și date ale poetului și prin intermediul măiestriei acestuia, a reușit să adune patru volume pline de substanță, unde documentarismul se împletește cu ficțiunea, șocantul se unduie pe fondul amănuntelor delicate și unde putem face cunoștință cu un suflet tulburat, chinuit, neînțeles, dar și răzvrătit.

Aveam mari așteptări de la această carte, știind că Soviany este un scriitor ce nu dezamăgește, iar dacă la acest amănunt adăugăm și viața colorată a lui Verlaine, obținem rețeta de succes pentru o lectură de neratat.

Micul saturian se focalizează pe anii copilăriei lui Verlaine, poreclit „Lilian” de către o prietenă din acei ani, Yvette.

Astfel că îl putem descoperi pe viitorul poet în primii săi ani de viață, vedem că a avut o copilărie cât de cât fericită, lipsită de griji finaciare, dar împovărată de absența de afecțiune din partea tatălui, om al armatei, care își dorea un urmaș dur, demn de uniformă, un conducător al rigurozității.

Mama bigotă îi oferă multă dragoste, dar îl și sufocă cu rigorile religioase, tot mereu stropindu-l cu apă sfințită pentru a alunga spiritele diavolești ce l-ar acapara.

Suntem martorii unui eveniment marcant din copilăria lui Lilian, care îl va urmări toată viața. Îi este arătat de către un coleg de școală, Philippe Magot, un desen licențios cu doi adulți surprinși în activități intime, desen ce îl va urmări mult timp de acum încolo.

Viața sa aparent banală este complet zdruncinată de această întâmplare, astfel că în el se trezește un spirit de sexualitate ce crește tot mai mult pe cum înaintează în vârstă.

Philippe Magot apare tot mereu în poveștile lui Lilian, și îi oferă acestuia prima întâlnire cu moartea. Succintul deces al acestuia rămâne vivid impregnant în memoria lui Verlaine, ceea ce aduce cititorului un pasaj cutremurător:

Spre marea mea surprindere, am descoperit că roșcovanul se prefăcuse într-un fel de păpușă de ceară. Se făcuse parcă mai mic. Era foarte alb la față, avea buzele vinete și întredeschise, iar trăsăturile sale deveniseră de nerecunoscut, doar pistruii, urechile clăpăuge și părul roșu ca focul mai aminteau de Philippe Magot cel de toate zilele. Figura lui atât de vioaie se prefăcuse într-o mască rigidă, care, în imobilitatea ei, nu mai avea nimic omenesc, și am avut senzația stranie că moartea îl transformase pe prietenul meu într-un lucru. Era de necrezut că buzele acelea învinețite și obrajii aceia, care aveau parcă tăria și rigiditatea porțelanului, putuseră doar cu puțin timp în urmă să ia cele mai felurite expresii, că mâinile acela țepene, ale căror unghii începuseră să bată în liliachiu, o ciupiseră de atâtea ori cu răutate pe Victorine. Și mi-a trecut o clipă prin cap că sunt victima unei farse, că Philippe Magot își bătea joc de noi, că trupul din sicriu nu e decât un manechin și că roșcovanul o să apară dintr-un moment într-altul de undeva, dându-ne cu tifla și scoțând limba la noi.

Cartea se axează în mare măsură pe experinețele erotice, fantaziste ale lui Verlaine, ce își au rădăcinile foarte devreme, cu mult înainte de împlinirea vârstei de 15 ani. Tot mereu își imaginează activități indecente alături de aproape toate persoanele de sex feminin din jurul său.

În a doua jumătate a cărții Lilian trebuie să suporte exigențele internatului unde studiază, ani ce alternează între o credință aprigă în Dumnezeu și răzvrătiri ce îi vor defini viitorul.

Poezia e un meșteșug care le-ar trebui interzis oamenilor lipsiți de credință în Dumnezeu.

Aici face primii pași în poezie, care este profund influențată de marele Charles Baudelaire și al său volum – Florile răului, poet pe care are ocazia să îl zărească la un bar, într-o noapte oarecare.

Poezia nu e filozofică. E fatală. – această replică îi aparține lui Baudelaire, fiind o adresare directă către Lilian.

Mi-a plăcut cartea tare mult, stilul de scriere este delicat și plin de metafore rafinate, care fac parcurgerea cărții să fie una plăcută, dar și tumultoasă și răscolitoare.

M-am atașat de acest micuț saturian din prima clipă, fiind un personaj expresiv, colorat și pătrunzător, de la care am așteptări respectabil de mari pentru următoarele volume.

Ceea ce reușește Soviany atât de bine în acest volum este faptul că integrează cititorul în lumea boemă a anilor 1850, a contextului politic, a modei și a sistemului școlar prin descrierile în amănunt, care îți crează o stare de apartenență în acea lume și familie.

Vă recomand cartea cu mare drag, eu aștept cu nerăbdare următorul volum, care, cu mult noroc, va vedea lumina tiparului spre sfârșitul acestuit an, sper eu 😀🙏. Până atunci, vă invit să descoperiți lumea deocheată, plină de perversiuni atât fizice, cât și lirice a lui Paul Verlaine în acest prim volum, Micul saturnian, ce poate fi găsit pe site-ul editurii Hyperliteratura.

Vă las mai jos două videoclipuri ce merită vizionate, unul de la lansarea cărții Micul saturnian și un vlog de cultură între Andrei Ruse și Octavian Soviany.