A trecut ceva vreme de la ultima mea întâlnire cu Amelie Nothomb și trebuie să recunosc că îmi era dor de romanele ei scurte și neobișnuite.
Așa că după ridicarea stării de urgență am dat iama la bibliotecă și nu m-am putut abține să nu iau și următorul roman din seria belgiencei, Jurnalul Rândunicii. De mai bine de un an de zile îi citesc cărțile lui Nothomb, dar o fac în ordinea aparițiilor pe piață, așa că acum am ajuns la anul 2006.
Am fost tare surprinsă când am descoperit că acest roman nu se bazează pe vreo întâmplare din copilăria scriitorarei, lucru ce m-a încântat enorm, fiind deja puțin saturată de poveștile acesteia din primii ei ani de viață.
Jurnalul Rândunicii ne spune povestea unui tânăr, Urbain, ce lucrează ca curier, dar care din cauza unui accident este dat afară, și ca urmare a acestui eveniment își pierde interesul pentru toate lucrurile sau emoțiile ce îl înconjoară.
Mi s-a părut interesant descrierile emoțiilor lui Urbain, care nu are nici un fel de motivație pentru nimic sau nimeni. Ceea ce îl trezește din lumea visurilor inactive este o trupă rock, Radiohead, ai căror cântece îi reaprind, pentru câteva momente, dorința de a simți și de a trăi.
Nu după mult timp, Urbain este descoperit de o persoană mai mult decât dubioasă ca fiind un talent înăscut la trasul cu arma. Astfel că Urbain devine asasin plătit, fiind unul dintre cei mai apreciați din branșă datorită lipsei de afectivitate pentru victimele sale.
Titlul romanului vine de la jurnalul găsit la casa uneia din țintele sale, care îl va influența pentru tot restul cărții.
Mi-a plăcut cartea, a fost ceva diferit de la Amelie, ce se aseamănă cu prima ei carte, Igiena asasinului.
Cartea este una ciudățică, ce duce spre genul psihologic. Suntem martorii unei transformări emoționale a personajului principal, care trece de la o viață monotonă dar sigură, la o profesie ce implică uciderea altor persoane, ajungând mai apoi să fie obsedat de un jurnal al unei puștoaice.
Am citit cele aproximativ 160 de pagini dintr-o ședere, fiind captivată de mentalitatea bizară a lui Urbain. E drept că nu e o capodoperă, Amelie aducând cititorilor ei lecturi scurte, cu substanță, dar fără o creionare în detaliu.
Recomand cartea pentru cei în căutarea unei lecturi lejere, dar care te pune pe gânduri.
Ciobanul de azi 