Un Hercule Poirot episodic, dar crucial în „Ceasurile” de Agatha Christie

Ceasurile reprezintă cartea cu numărul 37 din seria Hercule Poirot scrisă de „Regina genului polițist” – Agatha Christie.

Ceea ce e foarte interesant la carte este faptul că îi demonstrează geniul detectivului belgian, acesta reușind să dezlege ițele unui caz complicat fără a vizita scena crimei sau a-i intervieva pe suspecți.

Ei și tocmai acest fapt m-a deranjat pe mine, asta pentru că simt că am fost privată de replicile lui sarcastice și istețe, cât și de manierele lui de înalt rang.

Sheila Webb lucrează de aproximativ un an de zile ca dactilografă la agenția doamnei Martindale. În după-amiaza zilei de 9 septembrie este programată să meargă la doamna Pebmarsh, unde îi este cerut să o aștepte în camera de zi.

Aceasta sosește la casa de pe strada Wilbraham Crescent, unde descoperă ascuns după canapea cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani. La câteva momente după, Miss Pebmarsh intră în cameră, dar cum aceasta este oarbă, nu o observă, dar îi simte respirația întretăiată.

Sheila se sperie și fuge urlând afară, unde dă peste agentul secret Colin Lamb, care va încerca să calmeze spiritele, cât și să facă lumină în acest caz, cheamând poliția.

Cazul pare a fi unul extrem de dubios, doamna Pebmarsh neștiind nimic de Sheila, iar nici una dintre ele neștiind nimic despre bărbatul decedat.

Un detaliu face diferența, cele 5 ceasuri din camera de zi, patru dintre ele arătând ora 4:13, când în realitate era doar ora 3, aratătată doar de ceasul mare cu cuc din perete. Proprietara casei nu știu nimic despre aceste 4 ceasuri, însă se parte că Sheila are o legătură mai strânsă cu unul dintre ele.

Astfel, cazul bătrânului misterios se adâncește, lăsând loc pentru o lectură plină de suspans și detalii surprinzătoare.

Mi-a plăcut cartea, am devorat-o în mai puțin de 24 de ore, dar nu pot să nu menționez gustul amar lăsat de lipsa lui Hercule Poirot, care își face apariția în poveste doar de 2-3 ori.

Însă, aparițiile lui Poirot acaparează întreaga scenă, regăsindu-l pe acesta în pensie, cu mult timp liber și chef de lecturi polițiste.

Am făcut o trecere de la viața reală spre ficțiune. Iată-mă înconjurat de diverse exemplare din literatura polițistă. Am hotărât să iau calea spre trecut. 

Poirot ne recomandă câteva lecturi clasice ce aparțin genului polițist, printre care se numără: Cazul Leavenwoth, de Anna Katherine Green, Aventurile lui Arsene Lupin, de Maurice Leblanc sau Misterul camerei galbene, de Gaston Leroux.

Acesta face referire și la un personaj cunoscut al cărților Agathei, Ariadne Oliver, care este scriitoare de cărți polițiste. Ba mai mult, avem parte chiar de un portret sincer și personal al stilului ei de scriere.

Mi-e prietenă bună. Deși trebuie să-ți mărturisesc că nu sunt întru totul de acord cu scrierile ei. Întâmplările povestite sunt complet lipsite de realist, iar elementul coincidenței este exploatat cu prea multă larghețe. Totuși, scriitoarea aceasta are un mod de gândire foarte original – face uneori niște deducții foarte fine.

Așadar, cartea promite mult suspans și mister, dar și momente de mare calitate din parte lui Hercule Poirot, care ne arată cât de intelegent este și cât de bine și ingenios îi merge mintea.

Recomand cartea tuturor fanilor Agatha Christie și nu numai, care deși nu e un roman de excepție al scriitoarei britanice, este o lectură relaxantă, rapidă și captivantă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s