Despre povestea lui Coriolanus Snow în „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” de Suzanne Collins

Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare reprezintă cel de-al patrulea roman din universul Hunger Games, scris de americanca Suzanne Collins.

Au trecut aproape 12 ani de la lansarea primului roman din serie și aproximativ 8 ani de la primul film realizat după cărți, atunci când toată isteria a luat naștere.

Eu trebuie să recunosc că nu am fost fană înfocată a seriei, dar am urmărit filmele cu entuziasm, cu toate că ultimele două peilicule au avut o calitate artistică mai scăzută.

Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare ne spune povestea unui personaj crucial din istoria Jocurilor Foamei, și anume Coriolanus Snow, care avea să revoluționeze aceste jocuri brutale și inutile.

Debutul cărții ni-l prezintă pe un Snow tânăr, care la vârsta de 18 ani se confruntă nu doar cu stresul examenelor de la școală, dar și cu statutul familie sale ce decade pe zi ce trece.

Familia lui Snow, care pe vremuri era una de bază din Capitoliu, acum se luptă pentru supraviețuire, foametea fiind un risc temut tot mai mult cu fiecare zi.

Soarta lui Snow pare însă să se schimbe atunci când este ales ca mentor în cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei.

Șansa lui la glorie îi este umbrită de faptul că îi este încredințată o fată din Districtul 12, loc cunoscut pentru degradare și răzvrătire. Totuși, acest lucru nu îi astâmpără ambiția lui Snow, care va revoluționa jocurile din dorința de a câștiga premiul cel mare.

Mi-a plăcut faptul că scriitoare a ales să îl pună în prim plan pe Snow, un personaj negativ.

Cartea urmărește transformarea acestuia de la un tânăr aflat pe marginea prăpastiei decadenței și foametei într-un lider al barbarilor și al asupririi.

Trebuie însă să mărturisesc că povestea e mult prea lungită, având multe pasaje seci și chiar plictisitoare, sfârșitul fiind sigurul moment de intensitate din carte.

Avem parte și de o poveste de dragoste, care nu e prea bine argumentată, ceea ce nu m-a emoționat deloc în momentele ei critice.

Nu pot să zic că am empatizat cu nici unul dintre personaje, care nu mi s-au părut foarte bine conturate, cu excepția lui Snow, singurul căruia i s-a dat o formă.

Este drept că eu nu prea citesc cărți YA și de aceea poate nu a fost pe gustul meu 100%, dar lecturarea cărții a fost lejeră și rapidă, plus că ambianța creată a fost bine susținută de elementele universului Hunger Games, ceea ce îi dă un plus considerabil.

Așadar, recomand cartea tuturor fanilor Hunger Games, eu zic că este o completare bună la celelalte cărți din seria Jocurile Foamei, care poate fi citită atât după, cât și înaintea acestora.

Vă las aici și un articol postat pe Blogul Nemira în care puteți citi un fragment din carte, pe care o găsiți la reducere pe site-ul Nemira.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s