Jurnalul unei povești de iubire în volumul “În necunoştinţă de cauză” de Amelie Nothomb

De mai bine de un an de zile, de când am dat peste Igiena asasinului, citesc regulat, în ordine cronologică, câte o carte de-a belgiencei Amelie Nothomb.

Astfel că acum am ajuns la cartea cu numărul 16, În necunoștință de cauză, roman lansat în anul 2007 și distins cu premiul Prix de Flore.

Cartea se leagă de evenimentele din romanul Uimire și cutremur, ce relatează un an din viața scriitoarei pe care aceasta l-a petrecut la o firmă din Japonia.

În necunoştinţă de cauză oferă o perspectivă total diferită de cea din Uimire și cutremur, focalizându-se pe o relație de dragoste avută cu un localnic.

Cu toate că scriitoarea știa ceva japoneză, avea nevoie de lecții și mai ales de exercițiu cu alte persoane, decide să predea limba franceză, astfel că îl întâlnește pe Rinri, un tânar japonez cu un an mai mic decât ca ea, de familie bună și cu care ușor, ușor începe o relație amoroasă.

Rinri o inițiază în gustul rețetelor bucătăriei nipone, cât și în locurile și peisajele locale.

Muntele Fuji umple cerul, e destul pentru toată lumea, dar îl am întreg doar pentru mine, absenţii nu au niciodată dreptate.

Parcurgem alături de belgiancă o relație ce începe firesc și care escaladează într-un ritm  fluid, concluzând cu o logodnă așteptată.

Mi-a plăcut cartea, am terminat-o dintr-o ședere în ciuda numărului de 280 de pagini și pot să spun că am îndrăgit-o mai mult decât predecesoara ei, Uimire și cutremur.

Stilul lecturii este unul simplu, monoton aș spune, care dacă nu te prinde din prima, îți poate părea plictisitor și fără elemente ieșite din comun. Însă, eu am intrat în lumea lui Amelie foarte rapid, probabil datorită lecturării atâtor cărți de-ale ei, astfel că sunt obișnuită cu relatările ei autobiografice.

Recomand cartea celor ce au citit Uimire și cutremur pentru a putea vedea și cealaltă parte a evenimentelor odioase petrecute în timpul șederii din Tokyo, cât și celor ce vor o lectură ușoară, relaxantă și presărată cu elemente nipone.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s