Importanța întrebării cine sau ce suntem cu adevărat explicată de Alan Watts în „Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești”

Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești este o lectură de reflecție asupra lumii înconjurătoare și a relației individului cu sine însuși, scrisă de Alan Watts.

Aceasta este cea de-a doua carte citită de mine de la filozoful englez după Înțelepciunea nesiguranței și pot să mărturisc faptul că îmi place stilul acestuia de a-și exprima ideile menite să ne ajute să trăim mai bine.

Cumva pe aceeași undă filozofală, dar mult mai profundă, Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești dezbate anumite subiecte mai delicate, cum ar fi religia și rolul ei în limitarea gândirii omului, cât și societatea și constrângerile ei ce îl fac pe om doar un pion mecanic, perfect în a urma ordine.

Alan Watts aduce în prim plan o ignoranță ambulantă a omului care nu își deschide ochii la întrebările cu adevărat importante, cine sau ce suntem cu adevărat și care se lasă purtat de valul mediocrității și al inutilității zilelor cotidiene.

Crăpătura îngustă din gard seamănă mult cu modul în care atenția conștientă privește viața, căci, în clipa când suntem atenți la ceva, ignorăm tot restul. Atenția este o îngustare a percepției.

Watts credea că omul nu este o entitate singurală, că de fapt cuvântul Eu este o născocire, o falsitate și că fiecare dintre noi suntem Totul, fiecare suntem Dumnezeu (într-o anumită măsură, bineînțeles), fiecare suntem natura și aerul sau chiar Universul.

Tot ceea ce știm, de la a vorbi pâna la a simți durere atunci când cineva moare este de fapt un mecanism precodat în noi de la predecesorii noștrii. Noi nu avem gânduri sau reacții proprii, toate sunt simulate în conformitate cu legile societății în care trăim.

Nu ne dăm seama decât rareori că, de exemplu, gândurile și sentimentele noastre cele mai intime nu ne aparțin cu adevărat. Căci gândim în termenii unor limbaje și imagini pe care nu le-am inventat noi, fiindu-ne date de societatea în care trăim. Copiem reacțiile emoționale ale părinților noștri, învățând de la ei că excrementele au miros degustător și că a voma trebuie să fie o senzație neplăcută. Frica de moarte este, și ea, deprinsă datorită anxietățiilor legate de boală și a atitudinii lor față de înmormântări și cadavre. Mediul nostru exercită această putere doar pentru că noi nu putem exista separați de societate. Societatea este mintea și corpul nostru lărgit.

Noi nu am exista în afara societății pentru simplul fapt că noi suntem societatea, cu bine, dar mai ales cu rele, iar individualitatea este un concept greșit în ceea ce privește locul omului în Univers.

Cu cât mai răspicat îți pui întrebarea Cine și ce sunt eu?, cu atât mai inevitabil este să realizezi că nu ești nimic dacă ești separat de tot restul.

Progresul tehnologiilor din ultimii 100 și mai bine de ani ne-au transformați în copaii perfecți ai societății, fiind subjugați la munci și gândiri ce într-un final ne va aduce distrugerea totală.

Cartea încearcă să aducă ceva lumină în mintea cititorului și să îl îndrume pe o cale mai deschisă și într-un acord cu realitatea.

În prezent, nu facem decât să trăim la repezeală, ghiftuindu-ne cu experienţe nedigerate pe care le înfulecăm una după alta, deoarece conştiinţa propriei noastre existenţe este atât de superficială şi de îngustă, încât nimic nu pare mai plictisitor decât simplul fapt de a fi.

Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești a fost pentru mine o lectură plăcută, dar și greu de digerat, multe informații răstălmăcindu-mi, într-un mod pozitiv, ideile și percepțiile despre lume. Cred că este perfectă pentru cititorii aflați în căutarea sinelui și al adevăratei fericiri care să nu depindă de rigorile societății.

Eu vă recomand volumul cu mult drag, pe care îl găsiți pe site-ul Editurii Herald alături de alte titluri interesante de la Alan Watts.

Mai jos vă las două videoclipuri găsite pe YouTube, primul cu un fragment în limba română din carte  și un al doilea clip cu Alan Watts care vorbește despre carte înainte de publicarea acesteia din 1966.

 

 

Dacă a avea cu adevărat umor înseamnă a fi capabil de auto-ironie, a fi cu adevărat uman înseamnă a fi capabil de auto-cunoaştere. S-ar putea ca şi alte creaturi să iubească şi să râdă, să vorbească şi să gândească, dar se pare că este caracteristica fiinţelor umane aceea de a reflecta: ele gândesc gândirea şi ştiu că ştiu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s