Ciobanul de azi

Ce-am găsit al meu să fie este a doua carte din seria Bill Hodges scrisă de Stephen King.

Cartea este precedată de Mr. Mercedes și urmată de Mort la datorie, cărți ce alcătuiesc o trilogie de neratat atât pentru fanii King, cât și pentru împătimitorii genului thriller psihologic.

Mr.Mercedes mi s-a părut o carte bună, de la care aveam așteptări puțin mai mari în anumite momente, dar o lectură ce setează foarte bine atmosfera pentru următoarele cărți din serie.

Așadar, Ce-am găsit al meu să fie este o continuare a primului volum, urmărind viața băiatului uneia dintre victimele de la târgul de joburi, atunci când un maniac a intrat în mulțumea ce aștepta la coadă.

Pete Saubers este un adolescent care nu trăiește o viață tocmai roz, familia sa fiind într-un impas financiar ce pare a fi fără scăpare. Tatăl este accidentat de către ucigașul cu Mercedes, iar salariul mamei nu este suficient pentru o familie de patru persoane.

Așa că atunci când găsește un cufăr vechi plin cu bancnote de 50 de dolari nu stă pe gânduri și îi trimite anonim familiei sale, bani ce îi va ține pe linia de plutire pentru mai bine de doi ani de zile.

Acest cufăr misterios, care mai conține și o mulțime de caiete ce par a fi manuscrisele unor cărți, are o istorie aparte.

Totul începe cu faimosul scriitor John Rothstein, care este celebru în toată lumea pentru crearea personajului Jimmy Gold, pe care mulți îl admiră și personifică în viața reală.

Unul dintre acești fani înfocați, Morris Bellamy, îl pune pe un piedestal foarte înalt pe celebrul personaj, astfel că acesta nu are cum să nu se enerveze atunci când mult iubitul său idol este adus la marginea prăpastiei de creatorul său.

Împreună cu doi prieteni decid să îl jefuiască pe scriitor, Morris având în plan doar rezervele de manuscrise pe care acesta se zvonește că le păstrează de mai bine de 20 de ani.

Hoții găsesc ceva bani, dar cel mai important, Morris găsește continuarea poveștii lui Jimmy Gold. Morris îl împușcă în cap pe scriitor, fuge cu ceilalți doi prieteni, pe care îi ucide din cauza frici să nu fie prins de poliție, cât și pentru ca el să rămână cu manuscrisele prețioase.

Ei și culmea sorții, Morris nu își poate trăi visul de a citi continuarea seriei Jimmy Gold, fiind încarcerat și trimis la închisoare pe viață din pricina unui viol rezultat la beție.

Este eliberat după 35 de ani, timp în care gândul i-a stat numai la povestea lui Jimmy Gold. Așa că acum va încerca să își împlinească destinul, numai ca să descopere că prețiosul său cufăr este gol, iar manuscrisele dispărute.

În cazul cititorilor, una dintre cele mai electrizante descoperiri este aceea că sunt cititori – nu doar că ştiu să citească – şi că sunt îndrăgostiţi de treaba asta. Nebuneşte. La disperare. Nu uită niciodată prima carte care i-a făcut să se simtă astfel şi fiecare nouă pagină citită pare a le aduce câte o nouă revelaţie, care îi mistuie pe mai departe.

Mi-a plăcut tare mult cartea, mi s-a părut un thriller psihologic închegat, cu personaje captivante și o poveste bine dezvoltată.

Dacă ar fi să îi găsesc un cusur ar fi faptul că Bill Hodges nu apare prea mult în carte, dar intervențiile sale episodice sunt și cruciale în soluționarea cărții, așa că acest aspect nu m-a deranjat în mod deosebit.

Îmi plac tare mult cărțile ce au ca subiect scriitori sau alte cărți, la fel cum este și cazul romaului Misery, Stephen King dovedindu-se a fi un bun povestitor ce surprinde foarte bine relația scriitor – admirator, ce de multe ori (sau cel puțin în cazul lui King) duce la situații nu tocmai pozitive.

Ce-am găsit al meu să fie are o doză zdravănă de suspans și în ciuda faptului că știm cine e criminalul și cum au decurs faptele, avem parte și de mult mister și situații limită.

Recomand cartea cu mare drag, este o lectură captivantă, de care nu vrei să te desparți pâna la final și de la care vei vrea mai multe pagini, cu o acțiune tensionată și personaje bine creionate, fiind o carte ce îi solidifică statulul lui King de scriitor de top.

Așa cum o spune și citatul de mai jos, extras din volumul de față, King are abilitatea de a spune o poveste fără cusur, în care ai impresia că toate decurg natural, acțiunile personajelor nefiind forțate sau de domeniul fantasticului.

Un romancier bun nu-şi pune personajele să facă nimic. El doar se mulţumeşte să le urmeze. Un romancier bun nu creează întâmplări, ci e martor la ele şi apoi descrie ce a văzut. Un romancier bun înţelege că este doar un secretar, nu Dumnezeu.