12 citate marcante ce fac din cartea „Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl o lectură obligatorie

Omul în căutarea sensului vieții este un volum autobiografic scris de psihiatrul Viktor E. Frankl despre timpul petrecut în patru lagăre de concentrare din perioada nazistă, printre care Auschwitz și Dachau.

Cartea este divizată în două părți principale: prima conține cronica experiențelor din lagăre, iar cea de-a doua un eseu despre ceea ce înseamnă logoterapia și cum ne poate ajuta în viața de zi cu zi.

Nu cred că este nevoie să ne mai amintim că ceea ce s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial a fost de neimaginat și numai cei ce au trecut prin acele clipe îngrozitoare știu cu adevărat ce calvar și chin au însemnat. Această carte este o mărturie vie a acelor vremuri, din care milioane de cititori din toată lumea au extras esența principală ce i-a ajutat în propriile vieți.

Caracterul puternic a lui Frankl l-a ținut în viață pe psihiatru, care a reușit să supraviețuiască acel loc teribil de violent și inuman, urmând ca mai apoi să scrie una dintre cele mai marcante lecturi din ultimul secol.

Volumul îndeamnă omul la acceptare și la înțelegere interioară, care cu multă muncă îți aduc fericirea deplină. Speranța este cârma vieții, care la fel ca și în cazul lui Frankl, te poate ține pe linia de plutire și te poate conduce spre sensul acesteia.

Mi-a plăcut cartea tare mult, am citit-o într-o zi, fiind impresionată nu numai de întâmplările din lagăre, dar și de ideile filozofice ale psihiatrului. Am încercat să aplic învățăturile lui Frankl în propria viață, mărturisind că și eu mă lupt cu găsirea sensului. De multe ori mintea și sufletul îmi sunt rătăcite, negăsind vreun rost pentru lucrurile ce mă înconjoară. Mulți își petrec o viață întreagă fără un răspuns, de aceea cred că este o adevărată bucurie să îți găsești țelul și ca acesta să te împlinească.

Cred că această carte trebuie citită, subliniată, discutată și recitită la diferite stagii din viață, ea conținând câte ceva pentru fiecare dintre noi, care poate sunt rătăciți sau avem anumite dubii.

Am selectat câteva citate preferate pentru voi care conțin, în mare, esența cărții.

1. Curiozitatea detașată este senzația predominantă și la Auschwitz, o detașare curioasă a minții de împrejurări pe care ajungeai să le privești ca un soi de obiectivitate. În momentul acela, cultivarea acestei stări a minții era o formă de protecție.

2. Da, omul se poate adapta la orice, însă nu ne întreba cum.

3. Am realizat atunci sensul celui mai mare secret oferit lumii de poezie, gândire și credință: mântuirea omului e posibilă numai prin iubire și cu iubire. Am înțeles cum un om care nu mai are nimic pe lumea asta poate să cunoscă fericirea, fie și numai pentru o clipă, când se gândește la persoana iubită. În dezolarea cea mai crâncenă, când omul nu se poate exprima pe sine prin acțiuni pozitive, când singura lui realizare este suportarea corectă – onorabilă –  a suferinței, într-o asemenea postură, omul poate ajunge la împlinire prin contemplarea iubitoare a imaginii persoanei iubite.

4. În ciuda lipsei noastre de speranță – ori poate tocmai datorită ei – , eram transfigurați de frumusețea naturii, căreia îi duceam de-atâta amar de vreme dorul.

5. Într-o seară, când zăceam osteniți pe podeaua barăcii, cu gamele cu supă în palme, un prizonier a dat buzna înăuntru și ne-a chemat afară, pe terenul de adunare, să vedem împreună cu el frumusețea apusului. Am ieșit după dânsul să vedem norii aprinși la vest, în stânga noastră, și întreg cerul acoperit de nori cu forme și culori schimbătoare, de la albastru-metalic la roșu-sângeriu. Cenușiul dezolant al barăcilor murdare oferea un contrast intens spectacolului de pe cer, în timp ce ochiurile de apă de pe pământul mocirlos îl reflectau în toată strălucirea sa. După vreo zece minute de tăcere emoționată, unul dintre noi i-a spus altuia: Cât de frumoasă ar putea fi lumea!

6. Noi, cei care am trecut prin lagăre, ne amintim de cei care mergeau din baracă în baracă casă-i consoleze pe ceilalți, oferindu-le și ultimul colț de pâine. Poate că nu au fost numeroși, dar existența lor atestă faptul că un om poate să piardă orice, în afară de un singur lucru: ultima dintre libertățile umane – alegerea răspunsului în orice situație, alegerea felului propriu de a reacționa.

7. Dostoievski a spus cândva: „Un singur lucru mă înspăimântă: să nu mă ridic la înălțimea suferințelor mele”. Mi-am amintit de multe ori cuvintele sale când i-am întâlnit pe martirii lagărelor, pe cei al căror comportament, suferință și moarte stau mărturie că omul nu poate fi jefuit de libertatea lui interioară. Despre aceștia putem spune că s-au ridicat la înălțimea suferinței lor; că felul în care și-au dus crucea a fost cu adevărat o victorie interioară. Tocmai această libertate interioară – ce nu-i poate fi luată niciunui om – conferă sens și rost vieții.

8. Suferința este o componentă structurală a vieții, la fel ca destinul și moartea. Viața umană nu poate fi completă fără suferință și moarte.

9. Prizonierul care-și pierdea încrederea în viitor – în viitorul său – era pierdut cu totul. Odată cu credința într-un viitor, își pierdea și rezistența spirituală; intra voluntar în declin, devenind subiectul decăderii mentale și fizice.

10. Un om care conștientizează responsabilitatea pe care o are față de o altă ființă umană care îl așteaptă cu dragoste sau față de munca sa neîncheiată nu va fi niciodată capabil să-și irosească viața. Pentru că el cunoaște „de ce”-ul existenței sale și va fi apt să îndure aproape orice „cum”.

11. În cele din urmă, omul nu trebuie să întrebe care este sensul vieții, ci să recunoască că el este cel întrebat. Pe scurt, fiecare om este chestionat de viață, iar la întrebările vieții se răspunde cu răspunsurile propriei vieți; a vieții căruia individul îi poate răspunde doar prin asumarea responsabilității. Logoterapia consideră că esența existenței umane este responsabilitatea.

12. Într-un sens, suferința încetează a mai fi suferință în momentul în care își găsește sensul, cum ar fi cel al sacrificiului.

Omul în căutarea sensului vieții este o reeditare împrospătată de un cuvânt înainte scris de Harold S. Kushner și de o postfață de William J. Winsdale. A apărut în colecția VERSANT la editura Vellant, care au un catalog întreg de lecturi atractive pentru toate gusturile de cititori, așa că nu ezitați să le vizitați site-ul.

Recomand cartea cu mare drag, este în primul rând o lectură emoționantă despre lagărele naziste, dar și o introducere în studiul logoterapiei, ce conține multe sfaturi menite să te ajute să trăiește mai bine și mai fericit.

Ca încheiere o să vă las câteva interviuri cu Viktor Frankl găsite pe YouTube referitoare la carte și la căutarea sensului în viață.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s