Ciobanul de azi

Încă de când am devorat Cântec lin, am știut că vreau să citesc romanul de debut al scriitoarea franceze Leila Slimani.

În grădina căpcăunului m-a atras mai ales prin titlul neconvențional, care ispitește cititorul cu tenta de thriller, de la care te aștepți să primești o poveste cu un criminal singuratic al pădurii. În schimb, Leila Slimani ne aduce un roman psihologic, ce tratatează dependența sexuală a unei femei ce pare să aibă totul, dar care este măcinată de o nevoie ce o acaparează întru-totul.

Adele este jurnalistă, mamă a unui băiețel cuminte și soția unui chirurg de mare succes din Paris. Cei doi par să fi găsit rețeta fericirii, având o relație armonioasă și o viață socială plină. Însă, acesta este doar un paravan pentru partea întunecată a Adelei, care își face simțită prezenta când aceasta se află prin preajma unor bărbați necunoscuți.

Adele nu are doar o sexualitate debordantă, ea este dominată de o sete nebună de a se culca cu aproape toți bărbații pe care îi întâlnește. Acest lucru nu îi stârbește dragostea pentru familia ei, dar este un viciu de care nu poate sta deoparte.

Lectura a decurs rapid, având un ritm alert, cu capitole scurte și concise. Totuși, trebuie să recunosc că nu doar o dată m-am simțit incomod citind descrierile mai mult decât explicite ale relațiilor fugitive ale Adelei.

Cu toate că am putea încadra romanul fără probleme la categoria de cărți erotice, cred că intenția autoarei a fost mult mai adâncă decât atât, vrând să picteze un tablou trist al unei persoane ce nu își poate stăpânii demonii, care nu are control asupra propriului corp sau minte.

Cărții îi lipsește însă un strat al emoției pentru a implica cititorul în trauma personajului principal. Acest lucru se datorează lipsei narării la persoana I, care ar fi adus-o pe Adele mai aproape de empatia cititorului. Astfel, persoana a III-a, la care este efectuată nararea în carte, deschide un vid, o canapea a psihologului care are lipsuri în ceea ce privește conexiunea cu receptorul poveștii.

Totuși, cartea reprezintă un roman de debut foarte bun, riscant din punct de vedere al poveștii și bine creionat în ceea ce privește psihologia personajelor.

Eu recomand romanul celor ce vor o lectură impudică, un tablou psihologic trist, dar mai ales o poveste incomodă despre trauma interioară a unei femeii dependente de atingerea bărbaților străini.

Adèle a făcut un copil din același motiv pentru care s-a și măritat. Ca să aparțină lumii și să se protejeze de orice diferență de ceilalți. Devenind soție și mamă, ea s-a încununat de o aură de respectabilitate pe care nu i-o poate lua nimeni. Și-a construit un refugiu pentru serile de angoasă.