Ciobanul de azi

Atac în bibliotecă este prima carte din seria Andrei Mladin, scrisă de George Arion.

Cartea a apărut pentru prima dată în anul 1983, urmând a avea șase ediții, cea din urmă văzând lumina tiparului în 2018 la Crime Scene Press, singura editură din România specializată doar pe literatura thriller & mystery. Eu vă invit să aruncați un ochi pe site-ul lor, unde în această perioadă puteți găsi multe titluri atractive la prețuri reduse cu pâna la 70%.

Revenind la lectura de astăzi, eu am mai citit din seria Andrei Mladin și ultima sa ispravă, Umbrele din Ada Kaleh, în care personajul principal încearcă să dezlege misterele unei insule de pe Dunăre.

Atac în bibliotecă este un roman polițist care reușește cu măiestrie să ne facă cunoștință cu un personaj carismatic, cu mult umor și cu o personalitate cu mare lipici la cititori, care de-a lungul anilor a reușit să încânte publicul în șapte romane.

Andrei Mladin este un tânăr jurnalist român, ce activează la bine-cunoscuta revistă comunistă Flacăra, dar și un bun observator, ceea ce se dovedește a-i fi vital, având în vedere încurcăturile în care se bagă pe parcursul acestui roman.

Mladin are și lipici la fete, dovadă o face faptul că ajunge să aibă o relație cu o violonistă celebră, pe care a impresionat-o când i-a luat un interviu pentru revistă. La puțin timp de la debutul relației, Mladin se trezește cu un cadavru în propri-ai bibliotecă, ceea ce dă startul unei curse contra cronometru în care acesta va încerca să afle cine îi vrea răul.

Cu toate că primul instinct ar fi să cheme poliția și să lase ancheta pe mâinile lor, Mladin se sperie și eludează organele de ordine, devenind astfel un detectiv fără voie sau de nevoie.

Treptat, Mladin descoperă că ceea ce părea la început un caz misterios este de fapt o consipirație mult mai adâncă, ce poate avea ramificații datate și cu 10 ani înainte.

Cartea are toate ingredientele unui roman polițist de succes, asta în ciuda faptului că personajul principal nu este polițist, ci doar un jurnalist oarecare. Avem parte de o crimă demnă de romanele lui Conan Doyle sau Agatha Christie, urmăriri în noapte pe străzile Bucureștiului comunist, o domniță aflată la ananghie ce poate fi mai periculoasă decât prevestea profesia de violonist și o doză de suspans bine presărată pe toată durata lecturii.

Un aspect ce mi-a atras atenția încă de la începutul cărții a fost ritmul repezit al acțiunii, rezultând într-o poveste antrenantă, ce pare că nu i-a nici o secundă pauză. Totodată, cititorul este prezent în mintea lui Mladin pe tot parcursul acțiunii, astfel că îi descoperim mentalitatea și gândurile, cât și felul în care acționează în situații critice.

Recomand cartea cu mare drag, este un roman polițist bine conturat, cu un personaj principal captivant, inteligent, dar și plin de glume, cu o intrigă atrăgătoare pentru orice împătimitor al acestei nișe a literaturii, cu un sfârșit surprinzător și neașteptat, dar și cu un limbaj bine dezvoltat al figurilor de stil, alcătuind o carte de literatură bine scrisă.

Atac în bibliotecă a avut mare succes la public, fiind tradus în limba engleză în 2011 și în limba franceză în 2015, având parte și de un film artistic lansat în anul 1992, avându-i în distribuție pe Șerban Ionescu și Cezara Dafinescu.

Eu vă las mai jos începutul abrupt și captivant al primului capitol și vă invit să dați o șansă literaturii polițiste românești pentru că și noi avem scriitori iscusiți ce merită citiți și apreciați, așa cum este în cazul de față George Arion.

Cadavrul se află în dreapta mea, așezat pe un maldăr de cărți. Altădată m-aș fi repezit zglobiu ca un pițigoisă le pun în rafturi. Acum, mă uit năuc la omul care zace într-o baltă de sânge. Îl cheamă Valentin, da’ ce caută în casa mea și de ce are o asemenea rană la cap nu potsă vă spun nicisă mă ardeți cu fierul roșu. În treacăt fie zis, când i se pomenea de un astfel de supliciu, bunicul meu nu spunea decât atât: „Brr! Odios!” Am încheiat citatul. De câteva minute mi-am venit în fire ca un bolnav adormit din greșeală pentru o operație care trebuia făcută altcuiva. Încerc să înțeleg ceva din ceea ce s-a întâmplat în jur; nu reușesc. Întotdeauna în momentele cheie materia mea cenușie ține să nu mă inoportuneze cu prezența ei și îmi înmânează o cerere de concediu pe termen lung. Desigur că i-o resping dându-i din nou un ultim avertisment. Mă doare îngrozitor capul; în gură am un gust atât de amar încât îmi propun să mă duc urgent la bucătărie șisă iau o bucată de zahăr. N-am avut niciodată un țel mai greu de atins. Mai degrabă mă târăsc pân-acolo, sprijinindu-mă de pereți. Dușumeaua e în plin tangaj. Nu m-ar mira să aud de undeva un glas care să îmi ordone prin portavoce să mă cațăr pe catarg ca să raportez de-acolo dacă se zărește țărmul. Spre bucuria mea, oricât mi-aș încorda auzul, nu aud o astfel de poruncă. Noroc că nu mă văd părinții, altfel aș avea parte de-o predică pe cinste, presărată cu pilde despre diverse cunoștințe care n-au sfârșit glorios.