O poveste delicată, ce tratează subiecte dure folosindu-se de cuvinte simple și personaje naturale și duioase în „Copilul lui Noe” de Eric-Emmanuel Schmitt

De când am dat întâmplător peste scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt în urmă cu vreo 6-7 ani, îi citesc fiecare carte cu mare plăcere, știind că poveștile țesute cu mare delicatețe de acesta ascund în spatele personajelor aparent simple destine dureroase și probleme cu care mulți dintre noi ne confruntăm.

După ce săptămâna trecută am fost purtată pe meleagurile Parisului și al Senegalului în Félix și izvorul fericirii, într-o călătorie a regăsirii de sine și a pământului de acasă, săptămâna aceasta am luat parte la mărturia emoționantă a unui băiețel evreu ce se lupă cu antisemitismul naziștilor în romanul Copilul lui Noe.

Cartea urmărește momentele dure prin care Joseph trebuie să treacă în Belgia anului 1942, atunci când ce-al de-al Doilea Război Mondial este în plină ascensiune, iar naziștii curăță toate casele de familiile de evrei.

În speranța de a-l salva, părinții lui Joseph îl duc pe acesta la o cucoană înstărită, de viță nobilă, care îl ascunde pentru câteva zile, dar care se vede nevoită să îl predea părintelui catolic Pons, care îl va adăposti la Vila Galbenă, un internat ce este casă pentru alți câteva zeci de copii părăsiți, evrei și creștini deopotrivă.

Aici, Joseph se va lupa cu dorința de a fi ca toți ceilalți, un creștin ce merge la biserică și crede în Iisus Hristos și nevoia de a rămâne evreu și de a duce tradiția și credința familiei mai departe.

De ce eram oare atât de ațâțat de ideea că mă voi duce la liturghie? Simțeam, desigur, că era imperios necesar să devin catolic: astfel voi fi în siguranță. Mai mult: așa aveam să redevin normal. A fi evreu, deocamdată, însemna să am niște părinți incapabili să mă crească, să am un nume pe care era mai bine să-l schimb, să-mi controlez în permanență emoțiile și să mint. Atunci, unde era interesul?! Așa că tare aveam chef să devin un mic orfan catolic.

Cartea este scrisă cu o delicatețe aparte, tipică lui Schmitt, care reușește să trateze subiecte grave și dure folosindu-se de cuvinte simple și personaje naturale și duioase, Copilul lui Noe plămădind o poveste tulburătoare și emoționantă, ce transmite sentimente de speranță, iubire în ciuda dramatismului și deznădejdei acelor vremuri.

Unele emoții se dovedesc atât de puternice încât, fericite sau nefericite, ne zdrobesc.

Povestea cărții a fost inspirată din întâmplări reale, ceea ce îi dă o și mai mare însemnătate.

Cred că această carte este potrivită atât pentru cei pasionați de cel de-al Doilea Război Mondial, dar și pentru cei ce doresc o lectură scurtă, dar închegată, cu personaje bine creionate și un subiect profund.

117950449_298831227875909_6290701396292232664_n

Cu toate că s-au scris mii de cărți ce dezbat acele vremuri crunte, Copilul lui Noe poartă un suflu original, cu o idee ce a fost frământată cu gingășie într-o poveste răscolitoare, ce atinge puternic importanța religiei și a crezului cu care plecăm de acasă.

– Oprește-te! Ce nerozie primejdioasa! Oamenii își fac rău unii altora, iar Dumnezeu nu se amestecă. El i-a făcut pe oameni liberi. Așadar, noi suferim dau râdem independent de calitățile sau defectele noastre. Ce rol oribil vrei să-i atribui lui Dumnezeu? Îți poți imagina o secundă măcar că cel care scapă de naziști e iubit de Dumnezeu, în vreme ce acela care e prins e detestat de Dumnezeu? Dumnezeu nu se amestecă în treburile noastre.
– Vreți să spuneti că, orice s-ar întâmpla, lui Dumnezeu nu-i pasă?
– Vreau să spun că, orice s-ar întâmpla, Dumnezeu și-a încheiat sarcina. De acum încolo depinde de noi. Avem sarcina de a ne îngriji de noi înșine.

În ciuda naivității vârstei, prin intermediul băiețelului de șapte ani Schmitt transmite o speranță dulce spre o bunătate și umanitate din partea oamenilor, care ar trebui să se încurajeze reciproc, nu să se supună la experimente atroce.

Mi-a plăcut cartea, mult, este una dintre cele mai bune de la Schmitt, de o acuitate aparte, atât prin stilul delicat al prozei, cât și prin ideile profunde ce se ascund în spatele personajelor fragile.

Eu vă recomand cartea cu brațele și inima deschise, pe care o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia, asigurându-vă că veți fi purtați într-o călătorie a sensibilității și al fragilității sufletului omului.

Tot pe Cartepedia găsiți și o varietate de cărți de la Schmitt, începând cu Răzbunarea iertării și continuând cu Adolf H. Două vieți, Femeia în fața oglinzii sau lectura preferă de mulți cititori, Oscar și Tanti Roz.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s