Ciobanul de azi

Stephen King mă uimește cu fiecare lectură a sa. Dacă trilogia Bill Hodges are multe elemente de suspans și mister, Cimitirul animalelor este cu adevărat o carte de groază, cel puțin din punctul meu de vedere.

Eu nu obișnuiesc să citesc astfel de cărți, nici la filme scary nu mă uit, thriller e tot ce accept și chiar îndrăgesc, dar pentru King am trecut bariera și am citit această carte ce e considerată cea mai înfricoșătoare din portofoliul său.

Cimitirul animalelor a debutat în 1983 și este considerată de mulți cititori, critici și chiar de scriitorul însuși ca fiind o poveste greu de digerat datorită evenimentelor înspăimântătoare prezentate cu o veridicitate atroce.

Dacă ar fi să ne luăm după titlu ne-am putea aștepta fie la o poveste tristă, lacrimogenă despre copii, fie la ceva super horror, ce poate fi transformat într-un film ieftin fără o producție prea definită.

Ei bine, nu e nici una, nici alta. King a reușit să ia un subiect comun, aparent simplu și să îi dea câteva elemente supranaturale și boom, coșmarurile cele mai negre ale părinților prind viață.

Louis Creed se mută cu soția, cei doi copii și motanul Winston Churchill în micuțul orășel Ludlow din Maine pentru a începe în forță un nou post ca medic generalist la spitalul universității locale.

Planul lor de a începe o nouă viață departe de aglomerația orașelor mari este imediat dat peste cap când vecinul lor, bătrânelul Jud Crandall, le arată locul misterios aflat la doar câteva minute de casa lor.

Printre copaci se găsește un cimitir al animalelor, unde copiii orășelului Ludlow își îngroapă animalele de companie și care ascunde secrete misterioase ce le dă familiei Creed un sentiment tare ciudat.

Încă de la începutul romanului atmosfera este una neliniștitoare, tot mereu fiind cu ochii în patru în așteptarea unui eveniment lugubru.

Casa familiei Creed se află chiar lângă un drum foarte circulat de camioane, Louis și Rachel au doi copii destul de mici și o pisică jucăușă, așa că toate aceste mici detalii inserate cu iscusință de King agită cititorul și îl pune în gardă pentru evenimentele ce vor urma.

Fără să dau prea multe detalii despre intrigă, trebuie să menționez faptul că motanul familiei joacă un rol crucial în poveste, fiind un personaj ce pe mine m-a băgat serios în sperieți, și eu având un astfel de ghemotoc de blană.

Mi-a plăcut tare mult cartea, m-a înfricoșat pe tot parcursul ei și cu toate că sfârșitul a fost puțin grăbit, tot o capodoperă a maestrului King rămâne.

Romanul pune în scenă premonițiile și spaimele omului legate de teama de moarte, punând accept pe cele mai tulburătoare aspecte.

Cred că o descriere pertinentă a cărții ne-o oferă chiar scriitorul însuși în paragraful de mai jos:

„Dorința de a înșela moartea este ciudată și extrem de serioasă în același timp. Mulți cred că viața începe de abia după intrarea în Împărăția Domnului. Și probabil că pentru ei așa și este. Atunci, de ce să-ți pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alții se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Și dacă există un „după moarte”. Oricum, atunci când ești confruntat cu moartea unei ființe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunți moartea, să o păcălești. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur că da, iar acest lucru mă înspăimântă…” – Stephen King

Așadar, Cimitirul animalelor este o carte ce merită citită, un soft horror scris aproape impecabil, cu un sfârșit imprevizibil și personaje bine creionate.

Cartea a apărut într-o nouă reeditare la Editura Nemira pe sfârșitul anului trecut, tot atunci când a avut premiera adaptării cinematografice realizată de Paramount Picture.

La fel ca toate cărțile lui King, povestea în sine crează dependență încă de la prima pagină, tot timpul vrând să mai citești încă o pagină și încă una, cu teama și entuziasm deopotrivă.

Eu vă îndemn să o încercați, dar cu aventismentul că nu e pentru cei slabi cu inima, nefiind indicat să o citiți atunci când sunteți singuri acasă sau seara la lumina lunii.