Creator la Vorbitor – Interviu cu Tony Mott despre importanța creației și aventurile brașoviene ale medicului legist Gigi Alexa

Din dorința de a cunoaște omul din spatele artistului român s-a născut Creator la Vorbitor, o rubrică de interviuri cu meșteșugarii literelor și a universului creației românești, de la scriitori, desenatori, pictori, handmade crafters la librari, traducători și editori.

Tony Mott nu e întâmplător cea care deschide rubrica Creator la Vorbitor, fiind alegerea perfectă pentru portretul artistului contemporan: colorat, jovial, volubil, talentat, îndreptat spre cunoaștere interioară și diversificare.

Mai jos veți putea citi un mic interviu prin care, sper eu, veți putea să o cunoașteți pe scriitoarea din spatele seriilor Ana Stancu – Julieta și Gigi Alexa.

Tony Mott – mamă, scriitor și expert în leadership. Ce alte calități ai mai adăuga?

Întotdeauna am jonglat cu mai multe ipostaze. La început, când am publicat primul roman, chiar aveam impresia că pot face distincție între ”viețile” mele. Acum mi-e simplu să le integrez pe toate, abilitățile sunt aceleași și se manifestă în toate domeniile. Pasiunea mea de a înțelege cum funcționează mintea umană e utilă și în povești, dar și în coachingul individual sau de echipă, sau în dezvoltare organizațională.

Mai și pictez, doar că destul de rar. Am nevoie de exprimare creativă, știu cât de bine face. Ăsta e motivul pentru care am făcut și o formare în terapie prin artă în urmă cu niște ani.

Cum jonglezi cu toate responsabilitățile de zi cu zi și ai timp să și plăsmuiești cărți de succes?

Cu multă disciplină și perseverență. Chiar dacă fac din fiecare ”proiect” câte puțin în permanență, mereu am câte unul care îmi captează mai mult energia și atenția. Cât am scris la ”Toamna”, m-am ocupat mai puțin de Caietul Fericirii, cu toate că știu că e un instrument util care face foarte bine celor care îl utilizează. Am de gând să recuperez, pentru că în noiembrie vor apărea în volum toate textele care însoțesc Caietul Fericirii.

Care ai spune că este cartea ta de suflet?

Sunt mai multe: Julian Barnes, ”Nimicul de temut” și ”Privind în soare” , alături de ”Privind soarele în față” a lui Irvin Yalom. Le-am menționat pe toate trei, pentru că au aceeași temă, cea a sensului și a vieții și a morții. Cred mult în antrenarea capacității de a trăi conștient, analizat și de a ne alege comportamentele. În momentul în care ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, suntem mai capabili de a ne trăi viața mai bine.

Ce cărți polițiste citește un scriitor axat pe această nișă?

Îmi plac mult nordicii. Am o slăbiciune pentru Jo Nesbo, am fost deosebit de onorată să vorbesc în deschiderea evenimentului la care a participat el la Brașov, la Libris, librăria Șt.O.Iosif. L-am descoperit recent pe Soren Sveistrup, un danez care a scris ”Omul de castane”.

Cu Julieta ai creat o serie polițistă cu mare succes la public. Să ne așteptăm ca și Gigi Alexa să urmeze același tipar sau prevezi o serie mai longevivă?

Cred că Gigi va avea aventuri care vor dura mai mult decât patru anotimpuri. Am senzația că o să fie mai mult timp în preajmă. Are o meserie mai puțin obișnuită, se bagă în anchetele poliției, e foarte bună în conexiunile pe care le face. Cred că are potențial. E și o apariție pitorească, e un material bun de studiat și mai și face destule greșeli care pot fi exploatate.

Tocmai ai lansat Toamna se numără cadavrele la Brașov. Cum a decurs evenimentul?

A fost absolut fabulos. Lansarea s-a ținut la Bastionul Țesătorilor, o clădire medievală de la 1420. Ne-am adunat și am început să povestim, a fost ca o întâlnire mult așteptată, ne-am bucurat mult unii de alții.

Are Gigi Alexa calitățile unei prietene de nădejde pe care ai avea-o în realitate?

Gigi nu are prieteni. N-a avut niciodată. Nu știe să facă asta. O văd, o înțeleg, dar asta nu înseamnă că aș ieși cu ea la cafea. Nu de alta, dar n-ar vrea ea. 

Ana Stancu sau Gigi Alexa?

Ana Stancu își recunoaște vulnerabilitățile și umanitatea. Gigi se poziționează superior, crede că nu are nevoie de nimeni, pentru că nimeni nu o poate ajuta.  Sunt ale mele, îmi place de amândouă.

Ce planuri editoriale ai pentru viitorul apropiat?

Încep să scriu la ”Vara”. Estimez că va fi publicată în iunie anul viitor. Și abia aștept ca romanele să apară și în Marea Britanie, la editura Corylus Books.

Unde te vezi peste 10 ani din punct de vedere al carierei de scriitor?

Cărțile mele sunt traduse în toate limbile și eu reușesc să public mai des de un roman pe an. Datorită ecranizării romanelor mele, Brașovul a devenit o destinație turistică importantă și sunt trasee pe urmele crimelor rezolvate de Gigi Alexa.

Un gând de final.

Am avut o primăvară grea, o bună perioadă din ea am suferit de dureri din cauza unei hernii de disc. Mă bucur că am reușit să stau cu mine, fără să mă presez prea tare. Apoi am scris. Mă bucur de lucrurile pe care le fac, de oamenii pe care îi cunosc, de cei care îmi scriu și-mi povestesc despre cum ajung la ei scrierile mele, fie că e vorba de romane, fie de Caietul Fericirii. Sunt recunoscătoare tuturor. Îți mulțumesc, Ioana, că mă aduci mai aproape de cititorii blogului tău, oameni care pot deveni cititorii mei. 

Romanul Toamna se numără cadavrele este, așadar, proaspăt scos din tipar, urmând ca în perioada 14 – 24 septembrie să aibă loc și un blog tour dedicat recenziilor unor bloggeri de carte din România, printre care, cu mândrie, mă număr și eu 😁

„Toamna”, așa cum îl alintă Tony Mott, este un roman polițist, a doua parte din seria Gigi Alexa, după Iarna crimelor perfecte. Tot de la Tony Mott vă recomand și romanticul Doi, dar și trilogia Julieta – Ana Stancu.

Pe toate le găsiți pe site-ul celor de la Tritonic, cât și pe Libris.ro sau în librării.

Pe Tony Mott o găsiți pe rețele de socializare, Facebook și Instagram, dar și pe site-ul personal tonymott.ro.

De asemenea, nu trebuie să o ratați în fiecare duminică, atunci când postează câte o poveste criminală, închegată și condensată în vreo 2 minute misterioase 😉

Eu nu pot decât să îi mulțumesc lui Tony Mott pentru că a acceptat să îmi acorde câteva minute din timpul ei și să o felicit pentru ceea ce realizează atât pentru literatura românească, cât și pentru oamenii pe care îi inspiră prin felul ei fericit de a fi.

Publicitate

4 gânduri despre “Creator la Vorbitor – Interviu cu Tony Mott despre importanța creației și aventurile brașoviene ale medicului legist Gigi Alexa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s