Ciobanul de azi

Samuel Langhorne Clemens sau Mark Twain, cum îl știe toată lumea, a fost un scriitor foarte apreciat al secolului XIX, ai căror opere precum Aventurile lui Tom Sawyer, Prinț și cerșetor sau Aventurile lui Huckleberry Finn sunt încă prezente în topul lecturilor cititorilor din toate colțurile lumii.

Eu nu m-am intersectat cu scrierile sale în anii copilăriei, dar am avut ocazia să cunosc omul din spatele lecturilor prin intermediul autobiografiei sale – Capitole din autibiografia mea, apărută în colecția Autobiografia la Editura Herald.

Trebuie să recunosc că nu am avut așteptări prea mari în ceea ce privește acest volum autobiografic, început dintr-o curiozitate neutră, împărtășită tuturor scriitorilor mari, dar am rămas plăcut surprinsă să descopăr un om carismatic, glumeț, inteligent și plin de compasiune, care a trecut prin numeroase încercări care însă nu i-au ștârbit succesul editorial.

Tonul informal și șugubăț al lecturii este dat chiar de introducerea cărții, în care Twain se anunță a fi un narator hazliu și satiric, care refuză orice fel de perdea personală și care va dezvălui atât întâmplări ce îl ridică în slăvi, dar și anumite pozne ce nu îi aduc o prea mare cinste.

…această autobiografie va dăinui cu ușurință vreo 2 000 de ani, iar apoi o va lua de la capăt și va dăinui mai departe. (…) dacă aș trăi suficient, numărul de volume nu ar încăpea nici într-un oraș – ar fi nevoie de o țară întreagă – și că nici un miliardar nu ar putea să cumpere setul complet, poate doar în rate.

Primele rânduri ale cărții, regăsite chiar în Introducerea scrisă de Twain, ne prezintă un om simplu, dar care știe valoarea succesului lui și prin intermediul satiricii și a umorului negru ne pregătesc de o lectură umoristică, presărată cu întâmplări obișnuite din viața autorului, evenimente ce vor avea repercursiuni și asupra operei sale editoriale.

Intenționez ca, atunci când această autobiografie va fi publicată, după moartea mea, aceasta să devină un model pentru toate autobiografiile viitoare și mă aștept deopotrivă să fie citită și apreciată timp de multe secole datorită formei și metodei sale – o formă și o metodă prin care trecutul și prezentul sunt aduse tot timpul față în față, având ca rezultat constraste care aprind interesul cititorului, precum atingerea dintre cremene și oțet. În plus, în această autobiografie nu am ales aspectele spectaculoase din viața mea, ci experiențele obișnuite care fac parte din viața unui om de rând, pentru că aceste episoade îi sunt familiare și îl fac să-și descopere propria viață oglindită în pagina tipărită.

Pe lângă poveștile depănate din copilăria sa, Twain se lasă vulnerabil în fața publicului său cititor, povestind cu mare emoție despre fiica sa, Susy, care avea să moară mult prea curând, dar care i-a lăsat amintiri valoroase și pline de iubire.

Susy își iubea tatăl cu o ardoare nemărginită și chiar a început să scris despre el în jurnalul ei, remarci ce au ajuns și în acest volum autobiografic, fetița având un impact imens atât în timpul vieții sale, dar și după, când a lăsat un vid mult prea mare ce a nu a putut fi umplut de nimeni sau nimic.

Una dintre cele mai recente cărți ale tatei este Prinț și cerșetor și e, fără îndoială, cea mai bună carte a lui; unii ar vrea ca el să rămână la vechiul său stil – un domn i-a scris: „Mi-a plăcut extrem de mult Huckleberyy Finn și mă bucur să văd că v-ați întors la vechiul stil”. Chestia asta m-a inervat, și m-a inervat rău, pentru că mă tulbură că doar foarte puțini oamnei îl cunosc pe tata, adică îl cunosc cu adevărat; ei cred că Mark Twain este un umorist care râde de toți și de toate; „Are un smoc de păr brunet-roșcat, care cu siguranță are nevoie de peria frizerului, un nas coroiat, o mustață scurtă și deasă, o față tristă și ostenită de griji, cu multe riduri la colțul ochilor” etc. Așa îl descrie lumea pe tata; de-asta am vrut ca tata să scrie o carte care să-i dezvăluie firea amabilă și afectuoasă, iar Prinț și cerșetor asta face, într-o oarecare măsură.

Cartea de aproximativ 400 de pagini portretizează un artist, care are momente de excentritate colorată sau de emotivitate interioară, dar care împreună alcătuiesc un om captivant, spumos, ieșit din comun, de o ciudățenie specifică secolului al XIX-lea, care a pus trup și suflet în operele sale, dar și un familist convins, care își iubea nevasta și copiii și care s-a văzut nevoit să treacă printr-o cumpănă grea.

Postura de povestitor pentru copii a fost, încă de la început, una grea pentru mine. Când îmi aduceau câte o imagine dintr-o revistă și îmi cereau să construiesc o poveste în jurul ei, acopereau restul paginii cu mâinile lor mici și îndesate, ca nu cumva să fur vreo idee de acolo. Poveștile trebuiau să fie, întotdeauna, absolut noi și originale.

Părerea mamei lui despre ceea ce avea să fie un scriitor excelent al generației sale este una cât se poate de sinceră și completă, care va dăinui cu Twain până la sfârșit:

E un izvor nesecat de adevăruri, dar nu poți aduna tot puțul într-o singură găleată. Îi știu media, așa că nu mă păcălește niciodată. Resping treizeci la sută din ce spune, înfloriturile lui, dar ceea ce rămâne e un adevăr perfect și neprețuit, fără niciun defect.

Această autobiografia se deosebește de tiparul obișnuit prin oralitatea prietenească, cititorul fiind mereu la masă cu Twain, în timp ce acesta își rememorează diferite momente importante ale vieții.

Cartea nu aduce slăvi sciitorului Mark Twain, ci se focalizează pe omul din spatele peniței, Samuel Langhorne Clemens, care nu și-a pierdut niciodată latura ludică, presărând-o atât în stilul său de viață natural și obișnuit, cât și în operele editoriale.

Eu recomand cartea cu mare drag, pentru mine a fost o lectură de două șederi, fiind captivată atât de pățăniile amuzante prin care a trecut Twain, cât și de fragmentele emoționante legate de fiica sa.

Așa e viața. Suntem suflați în lume, plutim cu veselie în aerul de vară o vreme, etalându-ne, cu mulțumire de sine, formele grațioase și culorile delicate ale curcubeului, apoi dispărem tot dintr-o singură suflare, lăsând în urma noastră doar amintirile despre noi – câteodată, nici măcar atât. Bănuiesc că, în momentele solemne când ne trezim în mijlocul nopții și cugetăm, fiecare dintre noi este gata să accepte că nu suntem decât niște baloane de săpun și că nu valorăm mai mult decât atât.

Capitole din autobiografia mea poate fi găsită cu un singul click aici, alături de alte titluri bune din această colecție autobiografă și nu numai.