Ciobanul de azi

Legiunea blestemaților este o carte scrisă de Sven Hassel ce prezintă ororile celui de-al Doilea Război Mondial din punctul de vedere al unui danez înrolat ca soldat în armata nazistă.

Romanul a apărut în anul 1953, fiind apreciat mai ales pentru asprimea cu care a fost scris, fără finețuri estetice sau exagerări ce dau bine în literatură. Cartea este prima din cele paisprezece scrise de Sven, toate purtând cititorul de-al lungul războiului, fiecare aprofunzind un episod anume.

Seria reprezintă o pseodo-autobiografie a scriitorului însuși, care se folosește de propriile amintiri și experinețe pentru a scrie lecturi sincere și pline de însemnătate.

Legiunea blestemaților se întinde pe o perioadă de câțiva ani, începând cu arestarea protagonistului-narator, trimiterea sa în lagărele de concentrare germane și încheindu-se cu momentul când acesta ajunge comandant de companie pe frontul rusesc.

Volumul de față reprezintă cartea tablou a seriei, celelalte romane ulterioare completând detalii omise în acest prim roman, fiind așadar un bun punct de plecare pentru cei interesați de serie sau de o scriere autentică despre război.

Premisa cărții ce a fost reeditată în acest an la Editura Nemira în colecția Armada History este una sumbră, ce promite o lectură pentru cei cu stomacul gros:

În război, omul ajunge carne de tun.

Mi-a plăcut cartea tare mult, mi s-a părut o lectură interesantă și diferită, prezentându-ne punctul de vedere al taberei naziste, nu doar opiniile și gândurile opoziției de Vest.

Am fost captată imediat în subiectul macabru prin detaliile vii și sfâșietoare ale mărturiilor lui Sven, care este nevoit să supraviețuiască chiar și în momentele când simte că nu mai este nimic ce merită trăit, când vrea să renunțe și să se elibereze.

Totuși, de fiecare dată a reușit să scape cu viață, ajutat fiind și de gândul de a-și spune povestea, idee susținută mai în derâdere – mai în serios, și de camarazii de război.

Simt nevoia să-mi depăn povestea, să mă eliberez de ea. Să fie ăsta singurul motiv care mă împinge să scriu? Nu. Ba poate că, strigând în gura mare, mă înțeleg, cine știe?

Cartea nu excelează în metafore sau forme de stil complicate, stilul fiind unul simplu și curat, susținut de originalitate și sinceritate crudă, care alcătuiesc un tablou rece, mizerabil și repugnant al unor ani marcanți pentru o lume întreagă.

Protagonistul trece prin clipe inimaginabile, greu de descris altfel decât printr-o franchețe pură, unde nu pana de scris vorbește, ci chiar sufletul suferind.

Alături de Sven sunt camarzii săi, personaje simple, dar carismatice, ce îl vor susține pe tot parcursul lecturii.

în război, soldatul nu cunoaște pe nimeni, în afara camarazilor apropiați.

Protagonistul nostru este danez, dar soldat înrolat în armata nazistă, lucru greu de înțeles pentru mine, așa că am căutat câteva detalii despre scriitor, care într-un interviu din 1990 își justifică alegerea, dar nu și motivul propriu zis, pe care sper să îl aflu în celelalte romane ale seriei.

Germania s-a întâmplat să fie mai aproape decât Anglia, m-am dus la un birou de recrutare al Wehrmacht-ului pentru a mă înscrie, dar nu a fost la fel de ușor cum am crezut. Numai cetățenii germani puteau să se înroleze. După șase luni de încercare, al șaptelea regiment de cavalerie, m-a acceptat în cele din urmă, cu condiția de a deveni cetățean german.

Recomand cartea cu mare drag, este o lectură scurtă despre război, dar prima dintr-o serie musai de citit pentru toți cei interesați în carnagiul celui de-al Doilea Război Mondial.

Legiunea blestemaților de Sven Hassel este disponibilă în acest nou format pe site-ul celor de la Cartepedia, unde puteți găsi și celelalte romane din serie.

Când simți că fiecare secundă ar putea fi ultima, ai tot timpul să gândești, vă asigur. Și pentru prima dată, de-o veșnicie, redobândisem conștiința de a fi cineva. De la o vreme încetasem să mai am despre mine însumi cea mai neînsemnată părere; personalitatea îmi fusese comprimată, strivită în fel și chip, dar reînviase, supraviețuind umilințelor și degradărilor zilnice. Te salut, conștiință! Mai exiști, totuși. Și ai rămas tu însăți. Privește-te: ești pe cale să faci un lucru pe care ceilalți n-ar îndrăzni să-l facă. Mai ești încă în stare de ceva. Ceva indispensabil.