Cameleonul este un roman polițist scris de George Arion ce se joacă cu mintea cititorului, ținându-l captivat în poveste până la sfârșitul imprevizibil.
Cartea a apărut pentru prima dată în 2001, iar anul acesta se bucură de a treia ediție la Editura Crime Scene Press.
Povestea este, încă de la început, ca un magnet pentru gustul curios al unui pasionat de suspence novels, introducându-l în lumea confuză a Cameleonului.
Într-o casă misterioasă și dărăpănată a Bucureștiului își face veacul un bătrânel cam dus de spate, care își trăiește zilele cu modestie și sfială, nelăsând pe nimeni să i se apropie, fie cu o vorbă sau o bucată de pâine.
Ce nu știu oamenii este că locuința bătrânului, care de fapt este posibil nici măcar să nu fie a sa, adăpostește un cămin modern, cu mobilă extravangantă și aparatură electronică sofisticată.
Aici, între pereții casei, bătrânelul își arată adevărata identitate, aceea a unui tânăr la vreo 30 de ani, puternic, bine făcut, ce pare să aibă pregătire profesională în ceea ce privește luptele corp-la-corp și analiza situațiilor criză.
Ceea ce e și mai interesant și ce face, de altfel, ca romanul să instige simțutile cititorului, este faptul că nici măcar tânărul nu știe cine este cu adevărat, ca și cum o amnezie brutală îl împiedică să își aducă aminte cum îl cheamă sau orice alte detalii cruciale.
„Bărbatul se uita la sine însuși cu o curiozitate inexplicabilă, de parcă propriul său corp îi era străin și încerca să se familiarizeze cu el. „Unde am primit loviturile astea? Ce sunt aceste semne pe care le am? Urme de gloanțe? De cuțit? Cel care mi le-a făcut a scăpat cu viață?” Întrebările pe care și le punea pentru a nu știu câta oară îi făceau cute pe fruntea înaltă, frumos boltită. „Întrebări fără răspuns – asta e!” hotărî el cu amărăciune. Nici măcar nu știu cine sunt cu adevărat. Nu știu ce caut în casa asta și de ce acționez așa cum acționez. Joc niște roluri și nu-mi dau seama cine le scrie pentru mine. Dar altfel nu pot.”
Din pur instinct ce pare a fi fost șlefuit de forțele speciale intervine în situații critică și salvează situația, cum ar fi o circumstanță delicată la o școală, unde mai mulți elevi și profesori sunt luați ostatici în schimbul unei sume uriașe de bani.
Cameleonul va salva situația, cu mult tact și delicatețe, urmând ca mai apoi să se facă nevăzut, lăsând oamenii și presa să vuiască vrute și nevrute despre identitatea eroului.
Așa se naște Cameleonul, poreclă luată de bună chiar și de protagonistul însuși, în lipsa unei identități mai aproape de realitate.
Povestea a fost scrisă ca tip roman foileton pentru o revistă, astfel că fiecare capitol poate fi citit individual, având o forță proprie și un nucleu oarecum specific.
Avem parte de o sumedenie de episoade de vitejie din partea eroului nostru, asta în timp ce el singur încearcă să își dea seama cine este cu adevărat.
George Arion are un stil aparte de a-și scrie romanele polițiste, el nu doar ne aduce o intrigă bine scrisă, ci și o radiografie închegată a societății în care trăim, prezentând aspecte mai puțin favorabile, tehnică bine rafinată și în romanul de față.
Am devorat cartea dintr-o ședere, fiind captivată de misterul Cameleonului și de isprăviile sale.
Ritmul alert și antrenant, peisajele și ambianța Bucureștiului, intriga ritmată și personajele seducătoare mi-au adus o lectură de mare calitate, cu un sfârșit demn de thrillere psihologice de la Hollywood.
Recomand cartea cu mare drag, este un nou exemplu de lectură bine scrisă de un autor român și de un roman polițist foarte bun.
Cartea Cameleonul, alături de alte lecturi polițiste, thriller și cu mult suspans găsiți pe site-ul celor de la Crime Scene Press.
Ciobanul de azi 