Ciobanul de azi

Va veni focul este o colecție de 2 eseuri de James Baldwin ce dezbat problema rasială din America.

Primul eseu este o mică scrisoare scrisă de Baldwin către nepotul său, iar cea dea doua este un manifest personal legat de problemele întâmpinate de persoanelor de culoare din anii 30′-40′-50′ de pe teritoriul Americii.

Singurul lucru care te poate distruge este să crezi că într-adevăr ești ceea ce lumea albă numește un negrotei. Îți spun asta pentru că te iubesc și te rog să nu uiți asta niciodată.

Știm deja cu toții prin ce clipe cruciale a trecut, și încă trece, America în această vară, atunci când justiția a trădat chiar și cele mai de bază instincte omenești, demarând inițiativa I can’t breathe. Această carte vine ca un fel de tratat la această problemă, problemă de care nici 70 de ani de la publicarea eseului din 1963 nu a fost eredicată, în ciuda progreselor făcute în mai toate domeniile.

Cartea-eseu apărută anul acesta la Black Button Books este o lectură relevantă pentru probleme cu care ne confruntăm și astăzi, când culoarea pielii, un aspect ce nu îl poate controla nici o ființă de pe acest pământ, scoate ce e mai rău din oameni.

Baldwin nu incită omul negru la ură, ci încearcă să lupte pentru egalitate, sau mai bine zis, pentru o șansă la egalitate. Născut în Harlem, New York, copilăria sa nu a avut parte de jocuri amuzante sau planuri mărețe, ci de frică și teamă și o nesiguranță pentru un viitor incert, un viitor ce e la îndemâna oamenilor albi.

Pe mine mă cheamă Baldwin pentru că fie am fost vândut de tribul meu african, fie răpit din mijlocul lui și am ajuns în mâinile unui creștin alb pe nume Baldwin care m-a silit să îngenunchez lângă cruce.

1963 mișcarea pentru drepturile civile era în plină ascensiune, Baldwin fiind considerat cel mai bun eseist pe această temă, The New York Review of Books considerându-l fără egal.

Va veni focul este o culegere de amintiri și experinețe, este un strigăt de ajutor și un apel către umanitate. Baldwin dă glas terorii omului negru, care este pus sub papuc fără vreun motiv întemeiat.

Știu doar atât: că era lumea, lumea albilor. Nu era nevoie să fii genial că să-ți dai seama cât de puține puteai face pentru a-ți schimbă condiția; nu trebuia să fii deosebit de sensibil că să fii adus la disperare de umilirea neîncetată și gratuită și de pericolul cu care te confruntai în fiecare zi de lucru, întreagă zi de lucru. Umilirea nu era doar pentru zilele de lucru sau pentru muncitori; aveam treisprezece ani și traversăm Fifth Avenue, în drum spre biblioteca de pe Fortysecond Street, iar polițistul din intersecție a spus printre dinți: ,,Ciorilor, stați la voi acolo în cartier, unde va e locul.

Este adevărat că acest mic eseu nu reprezintă o operă exhaustivă pe acest subiect, dar este o lectură închegată, scurtă și la obiect, care trezește în cititor spiritul civic și îl îndeamnă la implicare.

Trebuie să recunosc că nu am plecat neapărat cu așteptări prea mari de la carte, știind însă că este o lectură tare apreciată, numită de mulți un clasic musai de citit, dar pe cum înaintam cu citirea îi înțelegeam tot mai mult frustrarea lui Baldwin și sentimentele de disperare, de nevoia de schimbare.

Cred că schimbarea începe cu fiecare individual, cere timp, dar este palpabilă prin efortul sincer al unei comunități de oameni ce cred în egalitate și în drepturile omului.

Recomand cartea tuturor, fiind o lectură cu un subiect actual, care necesită atenția noastră pentru a nu lăsa lucrurile să degenereze din nou, pentru a împinge această mișcare civilă spre final, spre reușită și spre egalitate.