„Călătoria oamenilor cărții” de Olga Tokarczuk – un roman unde cartea joacă rolul sensului vieții

Călătoria oamenilor cărții reprezintă romanul de debut al scriitoarei poloneze Olga Tokarczuk, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pentru anul 2018.

Aceasta este cea de-a doua cartea citită de mine de la ea, după Ultimele povestiri, despre care am scris aici. Trebuie să recunosc că deși stilul ei nu este sută la sută pe lungimea mea de undă, mă atrage prin magia metaforei și cursivitatea unui discurs încântător, presărat cu imagini fantastice și tablouri ale unor personaje reale, pline de defecte și stări înălțătoare.

Chiar dacă Călătoria oamenilor cărții este primul ei roman în proză, apărut în 1993, Olga nu arată semne de slăbiciune nici în narațiunea secolului al XVII-lea, nici în făurirea personajelor.

Romanul scurt ca lungime, dar bogat în înțelesuri, ne spune povestea unei călătorii în căutarea sensului vieții, ascuns sub formă de Carte misterioasă, lăsată de Dumnezeu pentru pământenii aflați mereu în pustiul destinului.

În Franța secolului XVII, trei personaje simple la nucleu, dar cu personalități complexe, se îmbarcă spre călătoria vieții lor. Marchizul este inițiatorul acestui voiaj, care se îndreaptă spre o mănăstire în vârful munților Pirinei pentru a aduce înapoi în Franța Cartea ce va răspunde tuturor întrebărilor, spuse sau nespuse.

Alături de Marchiz o avem pe Veronica, o curtezană de 25 de ani, care părăsită de iubitul ei chiar la începutul călătoriei nu renunță la această deplasare neobișnuită fiind mânată de dorința de a găsi iubirea tandră și ocrotitoare de care are atâta nevoie.

Cei doi, care se vor lăsa purtați pe valul unei dragoste firave, sunt urmați de Gauche, vizitiul mut ce dorește din tot dinadisnul să poată vorbi, acesta fiind singurul mod, în mintea lui, de a exista cu adevărat.

“Cel mai mare vis al lui Gauche era să poată spune cândva: „Sunt Gauche” şi să se scoată în felul acesta pe sine din abisul indefinitului. De aceea grajdul, caii, rândunelele erau deseori martorii încercărilor lui de a vorbi. Gauche deschidea gura şi aştepta până ce vreun cuvânt ţâşnea prin ea spre lume. Ceea ce reuşea era un fel de expiraţie bolborosită, un sunet de durere sau de singurătate, iar Gauche nu credea că în el se poate ascunde cheia lumii.”

Cu toate că la începutul călătoriei trebuiau să fie mai mulți reprezentanți din partea Frăției, această mică adunare ascunsă din care face parte Marchizul, cei mai mulți renunță pe parcurs, pierzându-și entuziasmul și energia.

Astfel că cele trei personaje, cele mai dârze și cu dorințele cele mai arzătoare, au parte de un voiaj intim și înălțător.

Cartea urmează un fir narativ magic, astral al stilului poetic al polonezei, care prin personajele derizorii ne transmite un sens mai profund decât simpla călătorie peste munții Pirinei, unde visele fiecăruia ascund iluzii metaforice și un traseu inițiatic în căutarea unor răspunsuri finale.

Construcția romanului este una simplă, dar condeiată de metafore și imagini magice ale unui voiaj despre sensul vieții. Capitolele despart discuțiile menită să decojească etapele aflării adevărului și a sensului creației.

Mi-a plăcut tare mult cartea, am devorat-o cu un apetit lacom pentru puterea unei metafore neîncetate, unde cursivitatea narațiunii s-a scurs prin lentilele unui discurs poetic și visător.

Personajele au fost bine construite, care pe tot parcursul lecturii s-au conturat spre a fi tiparul unor personalități comune cu dorințele omului de azi, aflat mereu în căutarea unor răspunsuri divine.

Lectura a fost una plăcută și încântătoare, în ciuda stilului extra metaforic al polonezei, care datorită abilității de a expune evenimentele într-o lumină poetică și abstractă, a reușit să aducă cititorului o carte despre puterea cărții, a cuvântului și al secretului ascuns de acesta.

Recomand Călătoria oamenilor cărții cu mare drag, este o lectură desăvârșită unde cartea joacă rolul unui drog menit să ascundă sensul vieții, cu deșertăciunea și îndoiala unor personaje creionate după tiparul omului de rând.

Călătoria oamenilor cărții este disponibilă pe site-ul celor de la Cartepedia, atât în colecția Top 10+, în format de buzunar, cât și în colecția Biblioteca Polirom.

,,Aşadar, trata cuvintele foarte serios şi cu un respect deplin, ca şi cum prin realitatea lor ele erau egale cu lucrurile. Sau poate chiar mai serios: de parcă ar fi fost ceva mai mult decât lucrurile pe care le defineau. Căci, în definitiv, lucrul în sine este limitat de materialitatea şi concretețea sa, în timp ce cuvântul este o reflectare magică, ce sălăşluieşte într-o altă lume decât cea pe care o cunoştea Gauche. Ce fel de lume? La asta nu putea nici măcar să se gândească. Pentru el cuvintele erau sufletul lucrurilor. Prin acele suflete lucrurile intră în contact cu noi. Cunoscând cuvântul, cunoaştem lucrul. Rostind cuvântul, dobândim putere asupra lucrului. Când se alcătuiesc şi se leagă cuvintele cu alte cuvinte, se nasc noi configurații ale lucrurilor, se formează lumea. Când modelăm cuvintele, imprimându-le afectivitate şi culoare, conferindu-le sensuri, sonoritate şi muzicalitate, modelăm tot ceea ce există.”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s