simte-mă bine! este un volum de poezie cu tentă erotică scris de Isabella Zaahr și apărut în acest an la editura Cartea de după.
Poezia erotică este o nișă destul de dificil de abordat, fiind mereu în pericol de a trece fie de partea ridicolului, fie de cea a grotescului. Însă, scrisă bine, poezia cu tentă erotică poate fi o odă adusă sexualității, a trupului omenesc și a dragostei în cele mai intime feluri posibile.
Isabella Zaahr a reușit să ne surprindă cu un volum de poezie ce nu intră în categoriile de mai sus, plămădind poeme intime și personale închinate persoanei iubite.
simte-mă bine! este al doilea volum de poezie axat pe această temă senzuală scris de Isabella, după Invitație într-o femeie.
Volumul cuprinde poezii cu mult mister incitant, ce sunt presărate cu o doză potrivită de erotism, unde trupul este ovaționat ca element al dragostei, iar partenerii ca elemente vitale într-un dans voluptos.

balanță
am construit totul și,
când a fost gata,
s-a dărâmat fericirea
Mi-a plăcut cartea, care nu a dat în nici un moment spre vulgar, ci a adunat câteva poezii delicate și profunde într-un spațiu senzual și intim al universului poeziei.
Dacă ar fi să îi reproșez ceva ar fi faptul că nu s-a riscat mai mult cu imaginile și metaforele, fiind loc și imaginație pentru a picta un tablou și mai intim și mai stimulant al trupului și al dragostei.
Cartea se citește ușor, este un remediu pentru o zi încărcată, fiind numai bun pentru a relaxa mintea și simțurile încordate.
Mi-a plăut de asemenea și textura de cașmir a volumului, accentuând senzația de sensual și feminin. Redactarea poartă și ea motive grațioase, cu inserții all-black și poezii caligrafice.
Recomand volumul simte-mă bine!, este o lectură plăcută și plină de mister, o descărcare emoțională a unor gânduri ascunse și o invitație spre un univers contractat de culoare și dezlănțuirea sentimentelor.
Cartea poate fi găsită pe site-ul Prăvălia de carte, alături de alte volume de poezie cu tentă erotică, cât și alte surprize literare.
DE CE?
de multe ori,
când n-am mai rămas
cu nimic,
am rămas cu poezia.
darul neîntâmplării.
în față,
lumea încă nu s-a născut
sub ochii mei.
pentru că n-am curaj să-i deschis
și să mă uit
și să te văd.
în ea.

Waaa, din cele două exemple de poezii, este suoer interesantă cartea!
ApreciazăApreciază
mă bucur să aud asta! Chiar e ceva revigorant, o poezie frumoasă și delicată
ApreciazăApreciază