„Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac – un roman dur, emoționant și greu de digerat

Grădina de sticlă este o carte de Tatiana Țîbuleac, o voce ce taie și unge în același timp folosindu-se de un stil poetic, amar și înmiresmat de amintirile copilăriei.

Citind Vara în care mama a avut ochii verzi în urmă cu ceva luni mi-am dat seama că pe Tatiana o vom mai vedea pe rafturile librăriilor multă vreme de acum încolo, poziționată tot mai sus cu fiecare carte lansată.

Grădina de sticlă a fost lansat în 2018 și este un roman reflexiv, dur și greu de digerat.

„Iată un om, cine știe cât costă un om? Toți spun că cea mai scumpă e viața omului, dar cât anume costă – nu știe nimeni.”

Am avut probleme cu începutul lent și confuz, ca o căldare cu de toate, fără un tipar temporal sau spațial definit. Nu e de mirare că am pus-o deoparte la prima încercare după doar 15 pagini, așteptând starea necesară de răbdare și calm pentru a o gusta din plin.

Nici la a doua încercare nu am fost captivată de începutul amalgamat, unde ideile erau așternute pe pagină fără a ține cont de cititorul ce încearcă să descifreze un puzzle interior, care nu ar vedea în mod normal lumina tiparului.

Însă, am continuat lectura cu o voință dârză, bazată pe opiniile măgulitoare aduse volumului, care a cucerit inimile cititorului modern. Și bine am făcut, pentru că după primul sfert, cartea se schimbă, capătă o formă aparte, trăirile și întâmplările unei lumi suprimate se coagulează și dau forma unei mărturii viscerale și apăsate.

Grădina de sticlă înrămează golurile unei vieți ce a dus lipsa unei mamei iubitoare, toată viața purtând după ea nevoia de apartenență.

Suntem martorii călătoriei de formare a unei orfane crescute de o rusoaică aspră într-un Chișinău aflat în miezul unor reforme politice ce rănesc individul prin suprimarea gândului liber și al limbii materne.

Inițial nu am vrut să scriu prea multe despre volum, am considerat că nu l-am apreciat la adevărata-i valoare, că nu l-am gustat întru totul și astfel părerea mea mai puțin înălțătoare ar fi derizorie și fără substanță. Însă, după ce am rumegat povestea câteva zile, mi-am dat seama de importanța textului, care cuprinde gândurile sincere și aleatorii ale unui suflet chinuit, ce nu își poate uita trecutul zbuciumat.

Cu toate că nu m-a atins pe mine în felul în care a amprentat alți cititori, tot pot vedea valoare volumului, care pictează un tablou brutal și nefiltrat al unei societăți tulburătoare. Abundența metaforelor aduc o lectură poetică ce își caută locul în vârful literaturii contemporane, unde imaginația și realul se împletesc duios și creează opere ce vor dăinui mulți ani de acum încolo.

Recomand cartea celor ce vor să citească un roman crâncen, dureros, unde delicatețea este înlocuită cu un tipar abraziv al unor gânduri amestecate și autentice, celor ce încă nu știu că avem scriitori de mare valoare, celor ce au trăit acele vremuri întunecate sau celor ce se simt în stare să absoarbă suferința crudă a unor cuvinte cu mare greutate.

„Dacă dezghioci iubirea ca pe o coajă de mesteacăn –  ce găsești? Cum arată iubirea fără pieliță, nestricată de o inimă de om?”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s