„Barbă albastră” și „Unisex” de Amelie Nothomb – acolo unde lungimea unui roman face diferența

De vreun an jumate am început să o citesc pe Amelie Nothomb și cum prima carte aleasă aleatoriu de la belgiancă s-a nimerit să fie chiar prima ei carte – Igiena asasinului – m-am decis să îi citesc operele în ordine cronologică.

Zilele trecute am ajuns la ultimele ei două cărți traduse la noi (știu că Lovește-ți inima este între Barbă albastră și Unisex, dar așa le-am găsit la bibliotecă) și sper ca pe viitor să mai vedem și alte traduceri pe piața de carte autohtonă, fiind un scriitor foarte apreciat la noi, cu multe cărți bune ce abordează subiecte profunde.

Barbă albastră se axează pe relația dintre iubire și moarte, fiind o reinterpretare modernă a unui basm francez cu același nume.

Lectura deși una rapidă, cu dialog ce ascunde cugetări profunde, nu m-a convins în mod deosebit, neavând vâscul ce ar fi aprins reflecția asupra acestor două teme primordiale.

Saturnine se mută cu chirie în casa renumitului don Elemirio Nibal y Milcar,  cunoscut pentru faptul că cele opt locatare precedente ce au împărțit apartamentul cu el au fost date dispărute.

Bărbatul nu a părăsit apartamentul situat într-o zonă selectă a Parisului de 20 de ani, mulțumindu-se cu o viață rafinată, cărți și mâncare de top la el între pereții propriei locuințe. Însă, dorința carnală îl îndeamnă să accepte locatare tinere, pe care le seduce prin felul său intrigant de a fi.

Saturnine însă îi rezistă, astfel că admirația lui don Elemirio pentru noua sa chiriașă depășește cotele unei simple infatuări, acesta îndrăgostindu-se aproape pe loc.

Bărbatul îi interzice să intre într-o singură cameră din complex, acolo unde practică fotografia. Bineînțeles că interesul pentru această cameră crește din ce în ce mai mult, dar Saturnine vrea cu orice preț să îl demaște pe criminal.

Lectura începe în forță, pregătind cititorul pentru o poveste magică, dar și antrenantă și macabră. Însă, cele 140 de pagini au fost pur și simplu insuficiente pentru a transpune prin emoție și detalii incitante o poveste memorabilă.

„A iubi înseamnă a accepta să fii Dumnezeu.”

„A iubi înseamnă a-l accepta pe Dumnezeu.”

Unisex ne prezintă efectele nocive pe care lipsa directă de afectivitate o are asupra unui copil.

Volumul încearcă în doar 140 de pagini să pătrundă mai multe straturi de ură, eșec și iubire oarbă, dar care nu reușește să treacă de bariera unei lecturi mediocre, neavând un substrat îndeajuns de încăpător.

Dominique și Claude s-au întâlnit întâmplător într-o cafenea în 1970. Acesta se îndrăgostește nebunește de ea și o cere de soția aproape instantaneu. 

Acum sunt căsătoriți, cu o fiică de 12 ani, Epicene. Însă, dragostea ocrotitoare din sânul familie a lipsit, astfel că fetița își urăște tatăl tot atât cât tatăl își urăște fetița.

Victima colaterală a acestui joc mintal este Dominique, care este orbită de idealul unei familii fericite și refuză să vadă discrepanțele dintre cei doi.

Cartea propune o introspecție emoțională și un exercițiu de imaginație crudă, unde iubirea dintre membrii familiei este înlocuită cu câștigul propriu și personal, iar sentimentele celuilalt sunt luate în derâdere.

La fel ca și în Barbă albastră, romanul pleacă de la o premisă puternică, cu mult potențial, dar care nu este dezvoltată îndeajuns, neavând un mare impact de durată.

Astfel, deși ambele cărți pleacă de la premise bune, acestea nu sunt dezvoltate suficient pentru a le face lecturi marcante.

Acest aspect este o problemă constantă pe care au am întâmpinat-o cu cărțile lui Nothomb, care atrage cititorul încă de la primele pagini în mirajul unei lecturi promițătoare, dar care mai apoi îl grăbește spre finalul, de multe ori, previzibil.

Însă, pot să spun că fiecare carte de la Amelie are ceva ce mi-a plăcut, fie că vorbim de vreun început în mare forță, unele personaje feminine puternice și cu influență, vreun final șocant sau poate punctul de vedere ciudățel din care scriitoarea privește lucrurile ce ne înconjoară.

Eu vă recomand să o încercați, se pliează pe anumite gusturi foarte bine și poate că acest aspect al paginilor reduse o face un scriitor la modă, când reflecția se limitează la câteva dialoguri sau pasaje răzlețe.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s