Pentru mine, Maia Morgenstern este cea mai bună actriță a României pentru felul aparte cu care interpretează fiecare rol, pentru munca ce o depune pentru ca fiecare reprezentație scenică să fie impecabilă și pentru felul ei deosebit de a fi, ce vrăjește pe oricine.
Nu sunt eu reprezintă o portiță spre sufletul și mintei Maiei, un jurnal despre copilărie, adolescență, începuturile în teatru, dar și un cufăr al suferinței antisemite.
Publicată în această toamnă la Editura Litera, cartea de 200 de pagini ne oferă crâmpeie importante ce au format-o pe marea actriță evreică, de la relația strânsă cu tatăl său, la evenimentele și discuțiile ce au dus la alegerea ca profesie teatrul și scena, toate aceste mici amintiri dezvelind un nou strat de profunzime de care aceasta dă dovadă.
Născută pe 1 Mai 1962 la București, copilăria Maiei poartă gustul amar al regimului comunist, care este însă îndulcit de strânsa relație cu părinții ei, care i-au oferit pe lângă multă iubire și tandrețe, tiparul intelectual ce i-a dat startul în viață, șablon după care încă se mai ghidează și astăzi.
“- Ce-ar fi să încerci să ai încredere în propriile gânduri și judecăți? Dar, mai ales, să ai încredere în ceea ce simți? Renuntă să mai suferi pentru prostii!”
Lectura este una emoționantă, cu multă gravitate și momente delicate, dar și o înșiruire ce poartă amprenta comică și sarcastică a simțului fin al unei minți inteligente.
Nu sunt eu este o culegere captivantă de povești, gânduri și amintiri ce împreună alcătuiesc personajul Maia Morgenstern, un suflet cu un talent imens, dar și o inimă puternică ce a trecut prin multe.
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să definească acest jurnal autobiografic, acela ar fi nostalgia pentru vremurile de mult apuse, pentru părinții iubitori și turneele de la început de drum.
„Mama. Semăn cu mama.
Mă ceartă unii că nu-mi mai vopsesc părul:
-De ce te lași așa? Căruntă? Te îmbătrânește!
-Poate. Dar în felul ăsta mă întâlnesc cu mama. În oglindă.
Uneori.”
Pe alocuri avem și pasaje ce invocă o tristețe interioară, îndreptată mai mult spre neputința unui sistem stricat, la care se adaugă disprețul pentru injuriile aduse poporului evreu.
“Curajul de a-mi apăra visele și amintirile. Bucuria de a-mi aminti dorințe din copilărie. Nu le-am uitat. Nu mă dezic de ele. Nu le reneg.”
Însă, nu lipsesc momentele pline de haz și comic, povestite admirabil de o voce caldă și prietenească, care îți oferă o privire spre gândurile intime ale actriței.
Așa cum a menționat și Maia însăși la lansarea cărții, acest volum nu este o operă ce s-ar preta la standardele ficțiunii universale, ci o rememorare lăuntrică, o colecție de povestioare ce surprind clipele importante din viața ei.
Cartea este de asemenea un omagiu adus teatrului și oamenilor din spatele lui, persoanelor ce au ajutat această stea a scenei să lumineze în fața miilor de spectatori.
Mi-a plăcut tare mult lectura, pe care am privit-o ca pe o călătorie mișcătoare printre ungherele ascunse ale sufletului actriței, cu detalii tulburătoare și emoționante, dar și cu amprenta hazlie a spiritului neînfricat al acesteia.
Am subliniat numeroase pasaje, multe vorbe de-ale Maiei au avut un ecou puternic pentru mine datorită încărcăturii emoționale ce împletește rafinat cele două entități ce o alcătuiesc, actrița de pe scenă și femeia de acasă.
Nu sunt eu ascunde multe secrete ale iubitei actrițe, fiind o portiță intimă spre o minte strălucită, ce aduce zâmbete și trăiri răscolitoare miilor de iubitori de teatru.
Recomand cartea cu mare drag, este o lectură scurtă dar cuprinzătoare, un jurnal esențial al unei actrițe de mare valoare, care dezvăluie atât momentele de cumpănă, cât și fericirile teatrului.
„Sunt povești ascunse, povești de care îmi e frică, nu de puține ori. Pentru că revin cu putere, mă târăsc fără putință de scăpare într-o lume pe cât de prețuită, pe atât de pierdută. Amintirile mele sunt niște izbucniri de tandrețe, pusee de febră a nostalgiei, episoade ale unei revolte târzii”, spune Maia Morgenstern.
Nu sunt eu este disponibilă pe site-ul Editurii Litera, care deja pregătește și varianta audio a cărții, în interpretarea Maiei Morgenstern, bineînțeles.
„O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic.
În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.
În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.
În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor:
– Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor.
A fost frumos.
În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce.
În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.
În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.
În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos.„
Ciobanul de azi 