„Cu ultima suflare” de Paul Kalanithi – elogiul înălțător al vieții și al morții

Sunt anumite cărți ce le citești, te bucuri de lectura plăcută ce ți-o oferă, îți mai aduci aminte de ele din când în când și atât. Dar sunt și cărți care îți pătrund pe sub piele și se cuibăresc în adâncul sufletului, de unde transmit unde de suspin și tristețe, dar și o urmă de speranță că poate nu totul e în zadar. O astfel de carte este și Cu ultima suflare, o mărturie vie că omenirea mai are și ceva bun, că merită să ne chinuim zi de zi, că viitorul poate totuși fi cumva modelat de oameni precum Paul Kalanithi.

Spre mare mea rușine, nu știam de cartea aceasta până anul acesta, când cei de la Editura Nemira au reeditat-o, asta după ce prima ediție din 2016 a impresionat sute de cititori români.

Paul Kalanithi nu este doar un simplu neorochirug ce se luptă zilnic cu traumele pacienților depistați cu boli fatale, un soț iubitor sau un prieten de nădejde, este și un om al literelor, un visător și un suflet blând cum rar găsești, o comoară a Universului.

Cărțile au devenit confidenții mei de încredere, lentile fine și mate ce îmi șlefuiau viziunea asupra lumii.

Cu toate că toată viața sa a crezut că urma să devină scriitor cu acte în regulă, destinul l-a dus spre alte căi. Din dorința aprigă de a găsi sensul vieții și al morții, Paul a studiat filozofia, încercând să pătrundă cât mai profund studiile avansate ale marilor filologi. Atunci când răspunsul pe care acesta îl aștepta nu venea, a dat peste medicină și această artă de a-ți ajuta aproapele fără nici o reținere.

Urmam medicina ca să fiu martorul misterelor îngemănate ale morții, ale manifestărilor ei biologice și existențiale: deopotrivă, profund personale, dar și din cale afară de impersonale.

Însă, pentru că soarta de cele mai multe ori nu este corectă, la treizeciși șase de ani Paul a descoperit că el însuși se luptă cu o boală necruțătoare. Descoperit tardir, dar și cu o rată de supraviețuire scăzută, cancerul la plămâni a început să îl macine încet încet pe neorochirurgul care mai avea puțin și termina rezidențiatul.

Viitorul meu atent planificat și câștigat cu sudoare nu mai exista. Moartea, atât de familiară în munca mea, îmi făcea o vizită personală acum. Iată-ne aici, față în față, și totuși nu-i recunoșteam înfățișarea. Stăteam la o răscruce unde ar fi trebuit să fiu în stare să văd și să urmez pașii pacienților fără număr pe care îi tratasem în decursul anilor. Dar în loc de asta, nu vedeam decât un deșert pustiu, neprimitor, care strălucea orbitor, de parcă o furtună de nisip ștersese orice urmă familiară.

Cu ultimele puteri, Paul și-a împlinit și visul de a deveni scriitor, așternând cu mare greutate cuvintele însângerate ale unei vieți oprite mult prea devreme. Cu ultima suflare reprezintă testamentul acestuia, mărturia că a existat un suflet plin de bunătate, care a luptat pâna la final pentru șansa de-ași continua munca și căutarea sensului vieții.

Volumul de memorii sfâșie și răstălmăcește sentimente de frustrare, de tristețe, de disperare și mâhnire adâncă, dar poartă și amprenta caldă a unei speranțe ce nu încetează să licăre prin intermediul cuvintelor lui Paul. Acesta își prezintă cursul vieții, care deși nu a fost lin în toate stagiile sale, a dus la plăsmuirea unui suflet împlinit, ce s-a resemnat în fața morții iminente și a transmis mai departe voița de fier de a-ți accepta soarta.

Într-o zi ne naștem, în alta murim, în aceeași zi, în aceeași secundă… La o naștere distanță de mormânt, lumina sclipește o clipă, apoi noaptea se lasă din nou.

M-a marcat acest volum de memorii emoționante, finalul reprezentând un ghemotoc de lacrimi și sentimente care de care mai cruciale, printre care se numără refuzul de a accepta soarta cruntă și nemiloasă a unui asemenea om, cât modelul curajos pe care acesta ni-l oferă cu ajutorul acestor ultime cuvinte.

Nu trebuie să mai menționez faptul că recomand cartea aceasta oricui, fiind un pansament pentru o rană încă nedescoperită, pentru un viitor de care trebuie să ne ținem agățați pentru că merită și pentru că astfel vom putea să ne găsim adevărata chemare, fie ea în partea profesională, cât și personală.

Cred că pe lângă elogiul grandios adus vieții, cartea stă ca mărturie pentru relațiile interumane și importanța acestora în dezvoltarea sinelui și a sensului fiecărui individ. Mesajul înălțător stă atât în puterea de caracter și puternica doză de voință, cât și în timpul pe care îl acordăm celorlalți și în relațiile ce le sudăm ne-a lungul vremii cu cei din jur.

Cunoașterea umană nu este conținută într-o singură persoană. Ea crește din relațiile pe care le creăm unii cu alțiiși cu lumea și nu este niciodată completă.

Cu ultima suflare de Paul Kalanithi este disponibilă pe site-ul Editurii Nemira.


Un gând despre “„Cu ultima suflare” de Paul Kalanithi – elogiul înălțător al vieții și al morții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s