Mitologia pentru copii – Muncile lui Hercule Vol. 1 și Vol. 2 dau viață legendei vitejești ale eroului grec

Cu toți am auzit de Hercule și ale sale mari vitejii ce l-au propulsat în vârful ierarhiilor celor mai puternici și cunoscuți zei din mitologia greacă. Fie prin intermediul jocurilor video, al desenelor animate, filme sau al cărților, farmecul pentru mitologia greacă se mărește cu înaintarea în vârstă. Cea mai bună modalitate pentru cei mici de a se familiariza cu zeii greci este prin intermediul cărților ilustrate, care nu doar că îi ține ancorați în lectură datorită desenelor superbe, dar îi și fascinează prin intermediul istorisirilor care mai de care mai spectaculoase.

Editura Litera Mică vine în ajutorul părinților cu o colecție interesantă, educativă și frumoasă, intitulată Mitologia pentru copii, în care cei mici și mari deopotrivă pot descoperi miturile zeilor și aventurile lor fastuoase. Începând cu Zeus, regele Olimpului, Calul Troian, Prometeu și focul, Tezeu și minotaurul sau Cutia Pandorei, prichindeii se pot bucura de zeci de volume culturale, amuzante și pline de culoare.

Eu m-am bucurat de lectura a două volume ce îl au în prim plan pe Hercule, sau Heracles cum este denumirea sa în greacă. Muncile lui Hercule I și Muncile lui Hercule II prezintă cele 12 provocări prin care eroul grec trebuie să treacă pentru a-și dobândi nemurirea.

Ca tovarășă de drum în aceste aventuri trufașe, cititorul o are alături pe Clio, muza istoriei, ce poartă rolul de ghid pe tot parcursul seriei. Clio întruchipează și rolul cititorului în poveste, aceasta apărând în diferite scene cheie ale istorisirilor, cei mici putând intra în pielea ei ca observator neutru.

Hercule este rodul împreunării dintre Alcmene și Zeus, cel din urmă luând forma soțului femeii pentru a se iubi cu pământeana frumoasă. Însă de la început, Hera, soția lui Zeus, a fost geloasă nevoie mare pe iubirile șugubețe ale acestuia, astfel că a încercat tot posibilul să îi ucidă urmașii nelegitimi. Însă, nimic pare a-l opri pe tânărul voinic Hercule, care dă dovadă de o putere fizică deosebită. Însă, dacă mușchii îi sunt cu mult peste restul colegilor muritori, caracterul lui Hercule lasă de dorit. Pentru a-i da o lecție despre omenie și umilință, preoteasa din sanctuarul de la Delfi, care dă ordine în numele zeului Apollo, i-a poruncit lui Hercule să intre în slujba lui Euristeu, regele din Micene. Tânărul va trebui să se supună oricei porunci venite din partea regelui și dacă reușește, va primi drept răsplată nemurirea zeilor.

Euristeu se temea nevoie mare de Hercule, astfel că slujbele cu care îl încredințează pe acesta sunt de o grozăvie măreață, dându-i cele mai grele și periculoase porunci, printre care se numără: omorârea leului fioros din Nemeea, uciderea hidrei din Lerna, prinderea căpriorului de pe muntele Cerinea sau capturarea mistrețului de pe muntele Erymanthus. Însă, Hercule le îndeplinește pe toate, punându-și la treabă atât mușchii trupului, cât și pe cei ai minții.

Atât primul volum, cât și al doilea din Muncile lui Hercule se axează pe cele 12 trude grele la care este supus tânărul Hercule de către regele din Micene. Prin îndeplinirea fiecăruia, acesta își dovedește curajul, forța dar și istețimea, câștigându-și la final, pe meritul său, nemurirea.

Cele două volume cartonate debordează în culoare și imaginație artistică de care se fac „vinovați” Christian Villacanas și Jaume Cullell, care au reușit să surprindă tonalitatea vioaie a mitului grecesc. Textul adaptat pentru copii este asigurat de către Javier Alonso Lopez, care transpune în cuvinte simple, dar eficace, vitejiile unui erou nemuritor.

Eu am fost fascinată de lumea lui Hercule și de cele 12 munci grele prin care a trebuit să treacă. Am parcurs cele două volume cu pofta unui prichindel curios și m-am lăsat purtată alături de Clio în lumea fascinantă și haotică a mitologiei antice. De asemenea, un al aspect ce mi-a plăcut tare mult, a fost faptul că la finalul fiecărui volum regăsim două pagini cu informații utile despre mitul povestit, cu secțiuni „Știați că” și cu mici legende ce au legătură cu povestea parcursă. De exemplu, la finalul primului volum aflăm mitul Căii Lacteea, care se pare că s-a format după ce Hera a fost mușcată violent de bebelușul Hercule în timp ce acesta se alăpta din sânii ei. Șuvoiul de lapte ce s-a scurs a străbătut cerul, formând galazia în care se află sistemul nostru solar.

Recomand cu mare drag cele două volumele dedicate eroului grec, de care se pot bucura atât cei mici, cât și cei mari, împreună sau separat, putând fi martorii legendei lui Hercule. Copilăria prinde viață printre paginile acestor volume și dă glas unor aventuri de neuitat.

Muncile lui Hercule Vol. 1 și Muncile lui Hercule Vol. 2 fac parte din colecția Mitologia pentru copii ce a apărut la Editura Litera Mică și sunt disponibile aici.

Tot în cadrul colecției fascinante se anunță multe alte titluri de neratat, printre care Nașterea Afroditei, Blestemul Casandrei, Orfeu și Euridice sau Elena din Troia, volume ce sunt în curs de apariție pe site-ul Editurii Litera.

Publicitate

Un gând despre “Mitologia pentru copii – Muncile lui Hercule Vol. 1 și Vol. 2 dau viață legendei vitejești ale eroului grec

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s