Cât de mult se pot iubi doi monarhi a-i căror căsătorie este aranjată de alții? Ei bine, volumul „Cu iubire tandră, Elisabeta“. „Mereu al tău credincios, Carol“. Corespondența perechii regale (Vol. 1) 1869–1888 este mărturia vie că sentimentele de iubire și recunoștință dintre Carol I și Elisabeta au fost vii, pătrunzătoare și pline de sensibilitate și delicatețe.
Volumul coordonat de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu întrunește corespondeța candidă a aproape 200 de scrisori dintre cei doi soți, ce rămâne o comoară de mare preț pentru istoria țării noastre. Acestor scrisori li se vor mai adăuga încă pe atâtea în cel de-al doilea volum, care deja se anunță a fi la fel de incitant și plin de evenimente ca primul.
Corespondența perechii regale aduce în fața cititorului român traducerile din limba germană a unor epistole intime și de mare valoare dintre regele Carol I și regina Elisabeta, mărturii scrise ce sunt păstrate la Arhivele Naționale ale României.
Prin intermediul acestor scrisori am descoperit o altă față a dragostei, una ce nu îi e frică să se demaște cu toată sinceritatea în fața peniței, să își declare de fiecare dată sentimentele cele mai delicate și vulnerabile și să surprindă, de multe ori poetic, expresivitatea unor suflete, ceea ce duce la o corespondență cu greutate și însemnătate.
Mai multe despre carte am vorbit în recenzia publicată pe site-ul Booknation.ro. Însă, pentru că am rămas impresionată de nemărginita dragoste dintre cei doi, am decis să aștern mai jos cinci citate ale Elisabetei, extrase din prima parte a volumui, care curpinde perioada logodnei cu Carol I.
“Mi s-a întâmplat cel mai fericit lucru care i se poate întâmpla unei fete: să fie dorită de un bărbat în care ea are încredere și căruia îi crede.”
„Cât de bine a sortit Dumnezeu pentru mine și de ce m-a ferit pentru ca să devin a ta, asta o vei afla când îți voi povesti întreaga mea viață. Căci tu, bineînțeles, trebuie să știi tot ce m-a preocupat vreodată, chiar dacă voi avea nevoie de un mic imbold ca să mă mărturisesc ție.”
„De câte sute de ori pe zi îmi spun: Dumnezeule, cu ce am meritat un astfel de noroc!”
„Când iubești un om, nu e de ajuns să îi primești salutările sau să știi că îi umpli inima de dragoste, ci vrei să vezi asta pe chipul lui iubit, să o auzi din gura lui, să o simți atunci când îți strânge mâna. Chiar dacă îmi spui de sute de ori că mă iubești, tot mi se pare ceva cu totul nou, iar vorbele tale mă desfată ca cea mai frumoasă dintre muzici.”
„Eu cred că abia atunci când cunoști cele mai ascunse trăsături ale firii unui om poți vorbi într-adevăr de dragoste.”
Eu nu pot decât să le felicit pe Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu pentru acest proiect de mare însemnătate pentru istoria țării românești și să vă invit să intrați în intimitatea sufletelor celor doi amorezi, care și-au pus pe primul loc dragostea, sentiment puternic ce i-a ghidat pâna la moarte.
Ciobanul de azi 