Ciobanul de azi

Sunt anumiți scriitori cu care e greu să rezonez și nu pentru că nu mi-ar plăcea stilul lor sau că subiectele abordate de ei sunt anoste sau neinteresante, ci pur și simplu pentru că ceva nu face click, că sufletul meu de cititor nu vrea să se atașeze de acei prozatori, oricât de mult aș încerca. Un astfel de exemplu concret este Elena Ferrante, o scriitoare contemporană din Italia ce a cucerit milioane de inimi cu Tetralogia napolitană. Eu am încercat să citesc prima carte a seriei, pe care am abandonat-o pe la pagina 70 din simplul și purul motiv că era o corvoadă să citesc atât de multe pagini despre copilăria celor două prietene. Se poate ca pe viitor să îi mai dau o nouă șansă, dar pâna atunci mă rezum la cărțile ei stand-alone, dintre care am citit în 2019 Iubire amară, fără însă a mă impresiona în vreun fel.

La acest început de an revin la Ferrante prin intermediul romanului Viața mincinoasă a adulților, prima ei carte după finalizarea Tetralogiei napolitane. Am ales să citesc acest volum datorită titlului intrigant, ce ascunde și o urmă de întuneric și durere. Ei bine, cartea a fost bună, mult mai pe gustul meu decât Iubire amară, cu un personaj-narator captivant, dar care însă nu pot să zic că mi-a adus-o pe Ferrante în suflet.

Viața mincinoasă a adulților ne spune povestea Giovannei, o tânără de 13 ani a-i cărei lume interioară se prăbușește atunci când tatăl său o compară cu Vittoria, sora sa pe care o disprețuiește din toată inima. Această comparație venită mai glumă sau mai în serios o dărâmă pur și simplu pe Giovanna, care începe o căutare aprigă și dureroasă a identității proprii. Acest concept de urâțenie fizică și interioară o răstălmăcește la o vârstă mult prea fragedă, ceea ce îi aduce stări de confuzie și tristețe cronică. Școala și învățatul sunt lăsate pe tânjeală, toată atenția ei fiind acaparată de comparația abjectă în care a fost târâtă de cuvintele aruncate la nervi de tatăl său.

Giovanna, mânată de o curiozitate firească, dorește să o întâlnească pe această Vittoria pentru a vedea asemănările și a căuta eventualele diferențe pentru a-și primi locul triumfal avut înainte în ochii tatălui ei. Această luptă lăuntrică o aduce față în față cu proprii demoni și o forțează să reacționeze, de multe ori lăsându-se pradă anumitor sentimente sau ieșiri nepotrivite vârste necoapte.

Ferrante țese o lectură intimă, dând glas unei voci pierdute ce încearcă să se găsească pe sine, fiind nevoită să lupte cu alți factori externi ce îi deraiază cursul natural al evoluției. Giovanna nu ezită să își lase vulgaritatea verbală sau fizică să iasă la suprafață, păstrând însă în interior o urmă de speranță pentru un viitor mai bun.

Romanul aduce în discuție teme profunde și întunecate ale unei tinere ce învață prea devreme cât de perfidă e natura adultului și cât de necesară e minciuna în viața acestuia. Prins între două lumi, cea a copilăriei fericite și cea a maturului prefăcut, personajul-narator se clatină, fiind izbit de posibila viață cu care ar trebui să se confrunte peste câțiva ani.

Ferrante aduce în fața cititorului o lectură bună, o lectură cu substanță și o lectură menită să răscolească sentimente și trăiri, pe care deși am parcurs-o în tihnă, nu mi-a adus rezultatul dorit, nu s-a întipărit în țesutul meu de cititor. Îmi este greu să explic, dar deși stilul italiencei este unul cursiv, parcă ceva nu a rezonat cu mine. Unele pasaje sunt destul de nehotărâte, unele foarte lente, altele mult prea rapide, iar finalul nu a fost foarte puternic, lăsând loc de completare și schimbare. Însă, recomand cu mare drag cartea, este întradevăr o poveste marcantă, ce lasă urme și loc de introspecție și analiză.

Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante a apărut la sfârșitul anului trecut la Pandora M în colecția Anansi, din care vă recomand cu mare căldură Jurnalul unui librar de Shaun Bythell, despre care am vorbit aici.