Misery de Stephen King – un clasic ireproșabil al genului mystery and thriller

Tocmai ai terminat un roman care crezi că va fi de mare succes și care te va introduce unui nou și sofisticat rând de cititori, după ce în ultimii ani te-ai chinuit cu aventurile unui personaj enervant. Însă, ești implicat într-un accident grav în timpul unei furtuni de zăpadă în munții din Colorado. Ești rănit destul de grav și chiar dacă crezi că nimeni nu te poate salva, ajungi să fii îngrijit de cel mai mare fan al tău. Ce poate merge rău în casa acestei inofensive femei de vârstă mijlocie, care îți iubește cărțile și te admiră în toate revistele și ziarele? Ei bine, multe, după cum își imaginează Stephen King un episod în care fanul înfocat își întâlnește idolul.

Misery este mult mai mult decât un roman obișnuit de mystery & thriller, este un clasic al tiparului poveștii unde admirația este dusă la extrem și unde povestea împărtășită cu cititorul îi dă acestuia dreptul în totalitate asupra ei. Cartea a fost lansată pentru prima dată în 1987 și de atunci încântă milioane de cititori în fiecare ani, fiind unul dintre cele mai apreciate titluri ale Regelui Suspansului. La sfârșitul anului trecut, Editura Nemira a lansat o nouă ediție a romanului, ceea ce mi-a oferit prilejul oportun să recitesc povestea antrenantă și plină de suspans a scriitorului Paul Sheldon și a celui mai mare al său, Annie Wilkes.

Trebuie să recunosc că această a doua recitire a romanului mi s-a părut la fel de atrăgătoare și plină de adrenalină ca prima dată când am lecturat volumul în 2015. Stephen King excelează la capitolul atmosferă și scene ce deși nu sunt aglomerate cu multe personaje sau obiecte fancy, reușesc să țină captivat cititorul ca într-o transă, ademenindu-l în tabloul plin de mister al minții umane, ce în multe povești de-a lui King, dă dovadă de multe secrete înspăimântătoare și chiar macabre.

Așadar, îl avem ca protagonist și narator pe scriitorul de succes Paul Sheldon, care în sfârșit a scăpat de Misery Chastain, protagonista unui ciclu foarte profitabil și popular de romane de dragoste. Fiind sătul peste cap de acest gen literar și aspirând la o carieră mai înaltă, Sheldon își ucide moara de bani și se dedică unul altfel de roman, pe care tocmai l-a terminat după doi ani de muncă asiduă. Fericit nevoie mare și ușurat de povara lui Misery, acesta se îndreaptă spre casă,cu singurul exemplar al noului roman în mașină. Însă, pe drum, acesta este prins în mijlocul unei furtuni de zăpadă aprige, care aproape îl costă viața.

Este salvat ca prin miracol de la îngheț și sângerări de o doamnă cumsecade, mai ciudățică, dar evident cu suflet mare, primindu-l în propria-i locuință. Nu multă după, atunci când se dezmeticește din starea de convalescență, Paul descoperă că salvatoarea sa – Annie Wilkes – este cea mai înfocată fană a seriei Misery. Lucrurile între cei doi se schimbă foarte repede de la admirație oarbă la furie cumplită când Annie descoperă soarta nemiloasă a personajului ei favorit.

Așa că toate durerile fizice prin care trece Paul sunt puse deoparte și înlocuite cu frica pentru viața sa, care este în mare primejdie dacă nu îi reabilitează noii sale protectoare personajul preferat, forțându-l pe acesta să scrie un nou roman cu Misery Chastain. Astfel, scriitorul eliberat de o cordoavă a unui personaj urât se vede întemnițat de propria-i ficțiune și operă. Călău îi este atât binefăcătoarea ce i-a salvat viața din accident, ce se dovedește a fi un suflet chinuit și cu probleme mult mai mari decât cantitățile uriașe de medicamente pe care le are stocate în casă, cât și povestea de care nu poate scăpa nici măcar în pragul morții.

Cartea are un început abrupt și intens, ce își menține o doză crescută de forță și dinamism pe tot parcursul lecturii. Pe cum înaintezi cu povestea, tensiunea atinge cote bogate în frică și groază, iar sfârșitul vine ca o descătușare de emoții și neliniștire. Stephen King crează romanul perfect al întorsăturilor de situație și al suspansului pur, stors din firescul cotidianului, realism ce îi întărește caracterul de clasic al genului mystery & thriller.

Misery este lectura perfectă pentru toți iubitorii de thriller, având personaje atent creionate, o atmosferă ce își ia zbuciumul și neliniștea din cuvintele vigilent combinate și un subiect pe care mulți îl abordează, dar care nu este executat atât de complet și desăvârșit decât de maestrul suspansului. Iar faptul că romanul are doar 350 de pagini îl face accesibil și în zilele mai aglomerate, unde este nevoie doar de câteva pagini pentru ca cititorul să își ia doza fără cusur de adrenalină și creație literară.

Eu recomand Misery atât celor ce gustă genul mystery & thriller, dar și cititorilor ce știu că aprecieze o poveste magistral scrisă, care continuă să fie un clasic al scrierii ficționale. Prin Misery și The Shining, King și-a cimentat statului de scriitor de primă treaptă, ce îi inspiră pe mii de alți mânuitori ai peniței să scrie povești bune și foarte bune.

Misery de Stephen King face parte din colecția Armada a Editurii Nemira și poate fi găsit aici. Tot pe site-ul editurii găsiți un întreg catalog cu operele de mare valoare ale scriitorului american, începând cu clasicul Shining și continuând cu Apocalipsa, Mobilul, seria Bill Hodges, Institutul, Salems Lot, seria Turnul întunecat, Cimitirul animalelor și multe altele.


2 gânduri despre “Misery de Stephen King – un clasic ireproșabil al genului mystery and thriller

Lasă un răspuns la ciobanuldeazi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s