Ciobanul de azi

Poezia este cea mai înaltă formă a literaturii pentru că fiecare cuvânt scris semnifică ceva, fie o emoție, o trăire, un peisaj sau o entitate umană. Însă, atunci când dai peste un volum de poezii care atât taie în sufletul uman, dar îi și redă o liniște profundă, știi că ai în mâini o comoară lirică, de care te agăți cu ultima speranță a sensibilului și a versului expresiv. Svetlana Cârstean ne aduce primul volum profund de poezii al acestui an, Sînt alta portretizând o nouă filă în istoria lirismului, și implicit, a literaturii românești.

Trebuie să recunosc că acesta este primul volum de poezii parcurs de la Cârstean, însă cu siguranță nu și ultimul, fiind plăcut impresionată de nivelul ridicat de profunzime și claritate. Fiecare vers poartă cu el amprenta unui suflet liber, al unor emoții calde și reci și al unor entități metamorfozabile, ce au un impact deosebit asupra cititorului.

Din volumul Sînt alta curg ca dintr-un pârâu într-o zi de primăvară tulburări, descoperiri și zguduiri interioare, cititorul fiind martorul din spatele paravanului la acest monolog intim. Ne sunt redate crud și fără perdea cele mai lăuntrice trăiri, unde femeia este supusă unui examen riguros sub lupa rememorării a tot ceea ce a fost și ceea ce ar fi putut fi.

Mi-a plăcut volumul de la primul cuvânt, cu imaginea mării și mirosului de valuri nemiloase și până la finalul ficțional (sau nu) al unei vieți pline de plăcerea gândului mai mult sau mai puțin liber. De aceea, pentru că lirismul lasă mult loc interpretărilor personale, vă las mai jos cinci poeme ce se rotesc în jurul sinelui, a eului liric și ale sale răscoliri interne.

ce fel de poetă ești tu întreabă hiromi cui te opui

începînd cu ora nouă am venit la micul dejun

începînd de azi a cui sînt

începînd de cînd am fost a cuiva

începînd cu ora zece caii nu mai pasc

începînd de azi viitorul ne aparține

îmbătrînești începînd de ieri

începînd din prima zi m-am întrebat

tu a cui ești

---

nu e minciună ceea ce sînt

nu e minciuă să sînt

dar nici adevărul nu mai are atîta importanță ca altădată

---

și cine sînt eu aici și cine nu sînt

și ce cunosc din mine și ce nu

și ce-mi scapă și ce țin în frîu

și nici o oglindă nu e suficientă ca să văd tot

mereu e o oglindă între mine și mine

și numai ce văd fără să mă uit în oglindă

sînt eu

---

I-am spus.

Sînt alta.

N-are nici un rost să-mi faci portretul.

Sînt mereu alta.

---

sînt efectul tău

al gândului tău

al unuia dintre gîndurile tale

ascunse

al tuturor gîndurilor tale din această clipă

în care citești

---

Nici nu cred că se cade să vă zic că recomand această carte, poezia Svetlanei Cârstean fiind hrană pentru suflet, așa că nu ar trebui să lipsească de pe raftul niciunui cititor cu suflet de visător, ce știe să aprecieze sinceritatea aspră, dar și delicatețea unui vers intim. Ceea ce aș mai adăuga este chiar ceva spus de poetă la lansarea online a volumui, în care pledează pentru ficțiune în lirism, poezia având voie să împrumute tiparele narațiunii pentru a reliefa sentimente și stări. De aceea Sînt alta nu e neapărat o radiografie a poetei, ci un mănunchi versatil de forme de viață a feminismului și a umanului cu gravitate.

Sînt alta de Svetlana Cârstean a apărut zilele trecute la Editura Nemira și este disponibilă aici.