Ciobanul de azi

Dacă v-ați întrebat vreodată ce efecte are sintagma „ce o să spună lumea?”, atunci volumul individual de debut al scriitoarei Maria Orban – Oameni mari – este răspunsul la această întrebare uzuală românească. Scris cu o naturalețe frapantă, romanul ne prezintă un caz relativ comun al unei femei de 36 de ani ce trece printr-un divorț și care pe parcursul zilei dinaintea finalizării actelor ne ia într-o călătorie a cunoașterii de sine.

Maria Orban și-a exersat ani la rândul talentul cu penița, dar doar acum ne încântă cu un roman individual, ce trebuie să recunosc, ne face să dorim mai multe astfel de povești ce portretizează oameni obișnuiți, cu probleme și bucurii normale.

Oameni mari nu excelează la capitolul metafore sau figuri de stil imposibile, dar este o carte perfectă pentru generația 30+ care au avut de-a face cu familii incomode, unde lumea din jur și a lor părere este mai importantă decât nevoile copiilor sau a soțiilor.

Protagonista noastră este Rucsandra Radu, o profesoară de română ai cărei viață îi este tulburată de decizia partenerului dintr-o seară de a înceta căsătoria, motivându-și decizia cu un amar “Nu mai pot”. Cu corpul cufundat în cada de baie și un fundal muzical de la Moby, Rucsandra nu știe cum să reacționeze, lăsând ca efectul veștii să se facă așteptat până în ultimul ceas, cu o zi înainte de semnarea actelor de divorț.

Pe tot parcursul celor 160 de pagini ale romanului, naratoarea ne poartă în coclaurile umbrite ale unei vieți tulburate de un tată alcoolic, o mamă lașă ce nu și-a putut apăra copilul și o viață fără prea multe momente extatice.

Cititorul o urmărește pe Rucsandra interacționând cu mama, prietenii, elevii, colegii profesori, viitorul fost soț, un fost iubit, cât și cu sine însuși și al său parcurs prin acești 36 de ani de viață.

„Sunt femeia de pe margine, le-am spus mereu și celor pe care i-am iubit, ca un fel de avertisment, sunt în afară mai mereu, acolo e zona mea de confort. O vreme mi-a plăcut așa, eram un fel de observator neutru, nu mă implicam prea mult, nu doream prea mult, era mai sigur. În timp, însă, am trecut în cealaltă extremă. Am ajuns să urăsc cumințenia asta idioată care mă caracterizează, incapacitatea de a mă exterioriza, de a-mi savura plăcerile. Timiditatea, frustrările, orgoliul stupid. La mine totul se consumă încet, parcă în reluare. Între gesturi și emoțiile sau gândurile care le-am provocat există o distanță suficient de mare, încât să se ducă dracului orice urmă de spontaneitate.”

Am fost captivată de la primele pagini de caruselul emoțional al eroinei, ce s-a desfăcut treptat, petală cu petală, lăsând la suprafață toate durerile, supărările, regretele, eșecurile, dar și micile bucurii și emoții prin care a dus-o destinul.

Cartea este potrivită atât pentru cei din generația 30+, aceștia reușind să se recunoască în tabloul realist al Rucsandrei, cât și pentru cei ce vor să descopere o generație aflată în permanentă tranziție și tumult interior.

Oameni mari de Maria Orban a apărut la sfârșitul anului trecut în colecția coordonată de Eli Bădică – N’autor și este disponibilă pe site-ul editurii Nemira.

Tot în colecția N’autor s-a lansat în același timp și romanul Viitorul anterior de Liviu Ornea, o confesiune sfâșietoare despre îmbătrânire și moarte, pe care plănuiesc să o citesc cât de curând. Aruncați un ochi pe site-ul editurii Nemira, această colecție românească are o sumedenie de titluri bune și foarte bune.